O poveste de imagine tremurată cu Vicențiu Mocanu, soțul Cristinei Spătar

Până la nunta sa de la Ramada, de acum vreo doi, trei ani, habar n-am avut că există în Râmnicu Vâlcea un cetățean pe nume Vicențiu Mocanu. Nici cine este proaspăta soție n-am știut, dar m-au șocat afirmațiile sale precum că ar fi primit un bloc de locuințe ca dar de nuntă, plus o mașină sau o geantă de lux, dacă îmi aduc bine aminte. Am crezut că Vicențiu Mocanu și Cristina Spătar sunt doi maneliști.

 

Am auzit apoi că există un Vicențiu Mocanu supărat pe Mircia Gutău în legătură cu nu știu ce spălătorie deschisă ilegal (zicea primarul) prin subînchiriere de la nu știu cine. La o conferință de presă, Gutău mi-a părut pornit rău împotriva lui Mocanu. Pentru că primarul e om serios, am dedus că amicul Vicențiu e neserios.

 

În fine, când AUR a luat vânt în pânze, mi s-a spus că lider este același Vicențiu despre care rămăsesem cu imaginea de manelist și spălător, de mașini sau haine, whatever. Mi-am dorit să-l cunosc și, când s-a invit ocazia, n-am ezitat.

 

Din acel moment, am intrat și mai mult în ceață. Pe de o parte, noua mea cunoștință mi s-a părut a fi un bărbat bine crescut, pe de alta, un bărbat încă necopt, ca să nu zic un pic debil. Mi-a părut rău, fiindcă în AUR cei bine crescuți nu cred că sunt prea mulți. Dar debili sunt destui. Mă rog, opinii de-ale mele, poate eronate.

 

La următoarea întâlnire mai mult sau mai puțin întâmplătoare, am făcut tot posibilul să mă lămuresc dacă omul e sărac cu duhul sau nu. Tentativă eșuată, nici atunci nu m-am dumirit, dar am plecat de la masa unde am băut cafeaua cu certitudinea că dl Mocanu va fi parlamentarul lui Simion.

 

Au trecut alegerile locale, au urmat unele rumori. Se părea că între timp numitul Vicențiu face baricade prin Consiliul Local, dar nu mai e șef și nu are șanse la Parlament. Sincer, nu mă mai preocupa individul.

 

După ce au trecut nenorocitele de alegeri, am simțit că mă râcâie faptul că nu îmi e clar cine e Vicențiu Mocanu. Prieteni pe Facebook fiind, am tot primit în feed postări despre nu știu ce poliester, ce fabrică, ce afacere bună face omul.

 

Nu îmi place să trăiesc cu imaginea unui om politic din zona mea de scris tremurătoare ca la un televizor pe lămpi, de pe vremuri. Când am găsit un pic de timp, l-am sunat pe subiectul din vizor și l-am rugat să mă primească la fabrica (Nu știu cum)Therm (sau Term?). Ceva cu izolații, oricum.

 

În două ore, m-am limpezit.

 

Vicențiu Mocanu e un om bun, motiv pentru care poate lăsa impresia că e slab. E un om politicos, motiv pentru care poate părea prost. E lipsit de agresivitate, motiv pentru care poate părea nesigur de el însuși.

 

De la imaginea unui tip slab, prostuț și nesigur, am ajuns la aceea a unui om rafinat și de calitate. Ca să vedeți cum e cu prima impresie, nu e ce se spune a fi, adică importantă.

 

Vicențiu Mocanu pare un sensibil și acum înțeleg de ce s-a căsătorit cu o artistă care, după cum mă lămurise nevastă-mea, nu e deloc manelistă, ci o vedetă frumoasă și de caracter. Idea că doamna avea doi copii dinainte , iar asta nu e fost un impediment pentru noul soț, m-a frăgezit sentimental și mi-a întărit convingerea că personajul meu chiar are inimă bună.

 

Vicențiu Mocanu e om de societate bună, n-are de-a face cu provincia, poate de aceea e puțin cam neadaptat în politica vâlceană. Are un biznis curat, elegant, organizat, dar dacă e profitabil nu știu, probabil că da. Biroul său este unul dintre cele mai de bun gust în care am intrat la Vâlcea și chiar în lume. Are o distincție aparte, emană bun gust, o estetică discretă.

 

Pe scurt și în concluzie, foarte interesant omul Vicențiu Mocanu. Carieră politică nu cred însă că va face poate tocmai fiindcă e cum am spus. Totuși, nu se știe de unde sare iepurele. Sub pojghița sa moale, dom Vicențiu pare un tip de oțel. Flexibil dar dur.

 

E Vicențiu doar soțul artistei, soția sa, cum spun unii ? Nu, deloc, nu e vreun bleg, are o stabilitate de sine admirabilă.

 

Pe scurt, mi-a plăcut mult omul, ceea ce am dorit să împărtășesc cu dumneavoastră.

 

În final, mulțumiri că m-a primit și scuze pentru fostele mele păreri neclare.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

P.S. Articolul n-are nicio legătură cu vreo campanie de publicitate.

Distribuie:

Un răspuns la „O poveste de imagine tremurată cu Vicențiu Mocanu, soțul Cristinei Spătar”

  1. Avatar MUSTATA Petronela LAVINIA
    MUSTATA Petronela LAVINIA

    port recunoștință lui Vicențiu Mocanu. M-a văzut din prima clipă și mi-a apreciat munca, nu aparențele. A contat pentru mine. Mi-a arătat respect, încredere și corectitudine. Am simțit că sunt în fața unui om care știe să valorizeze caracterul. Asta m-a motivat să merg mai departe și să dau tot ce am mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!
Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!

Piteștiul a fost ieri gazdă pentru o nouă etapă a Campaniei Naționale “Sănătatea nu are vârstă”, inițiată de Asociația Institutul…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sănătatea nu are vârstă, iar grija față de oameni nu trebuie…
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sănătatea nu are vârstă, iar grija față de oameni nu trebuie…

Sănătatea nu are vârstă! Bătrânețea poate și trebuie să fie frumoasă! Ce putem face pentru a ne menține sănătatea în…

Trei bărbați, arestați pentru trafic de droguri de mare risc. Un tânăr a murit după…
Trei bărbați, arestați pentru trafic de droguri de mare risc. Un tânăr a murit după…

Trei bărbați cercetați pentru trafic de droguri de mare risc au fost arestați preventiv, printr-o decizie a Tribunalului Argeș. Anchetatorii…

Rădulescu la Bruxelles. Așa se face administrație de performanță în ziua de azi
Rădulescu la Bruxelles. Așa se face administrație de performanță în ziua de azi

Nu văd vreun alt om politic din Vâlcea capabil să îl înlocuiască pe Constantin Rădulescu în administrarea județului. Mulți jinduiesc…