Cred că este momentul să povestesc o scenă de vânătoare.

La începutul anilor 2000, am avut o scurtă carieră de vânător, pe care am abandonat-o din lipsa vocației.

Ei bine, nu mai rețin cum s-a întâmplat, dar am ajuns la un moment dat în în echipa de vânătoare condusă de Filip Georgescu, pe atunci directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor și președinte al PSD Argeș. Mai mult, ne-am nimerit în standuri vecine.

Cum mistreții nu prea doreau să se arate în dimineața aceea, eram mai atent la ce face politicianul nostru, cunoscut, de altfel, ca un vânător de seamă. 

Nu știu cum și de ce, dar am remarcat că, brusc, vecinul meu își lasă arma sprijinită de un copac, apoi își scoate căciula și dă cu ea de pământ, după care se ia cu mâinile de cap.

-Nu mai pot, domnule, nu mai resist.

-Ce s-a întâmplat ?

Mi-am pus pușca pe umăr și m-am apropiat.

-Dana, gemea omul, Dana, nu mai pot să fac față, nu mai am de unde, nu mai am cum.

-Adică ?

-Îi ducem toți, în fiecare lună, câte 5000 de dolari cash, toți președinții de filiale. Ei personal, ei, direct. Și nu mai am de unde, te rog să mă crezi.

Un mistreț a trecut în goană pe lângă noi. Am alergat înapoi în standuri.

Discuția aceea din mijlocul pădurii mi-a rămas vie în memorie ca și cum s-ar fi purtat ieri.

Mă puteți întreba dacă Dana este una și aceeași persoană cu doamna penală Dana Năstase.

Dacă da, atunci banii aceștia “de coșniță” ar fi însemnat 5000 x 40 (filiale) = 200.000 de dolari/lună.

Poate că da, poate că nu, vă spun eu zâmbind. Doar mistrețul care a trecut în goană ar fi putut auzi dacă alături de numele Dana a fost pronunțat și numele Năstase.