Îmi cer iertare dacă puţinele rânduri care urmează ar putea lăsa impresia că dau cuiva lecţii. Departe de mine un asemenea gând. De altfel, toate articolele pe care le scriu sunt simple opinii personale.

Am observat, în ultima vreme, o avalanşă de puncte de vedere pe cele două subiecte fierbinţi: Pungeşti şi Roşia Montană. Mă credeţi sau nu, eu nu am nicio părere despre aceste teme care frământă naţiunea. Mai bine zis, nu am nicio părere care să fie cât de cât documentată, să pornească de la cât de fragilă experienţă, să merite, în concluzie, să fie scrisă în ziar.

În principiu, mă preocupă sănătatea mediului şi ideea unei planete curate, dar nu am idee dacă la Pungeşti sau la Roşia Montană securitatea naturii este mai expusă pericolelor decât la Cernavodă, la Fukushima sau pe bulevardul Magheru, la o oră de vârf.

Alta este însă problema mea şi altul unghiul de vedere din care privesc acum.

Mi se pare că multe dintre opiniile pe marginea Pungeştiului şi a Roşiei Montane pun în paranteză principii precum statul de drept, democraţia şi libertatea.

Ziarul nostru este unul popular şi din această cauză vă rog să nu vă aşteptaţi la eseuri pe marginea conceptelor amintite mai sus. 

Spun însă cu convingere că dorinţele românilor par a merge în toate direcţiile când vine vorba despre Roşia Montană şi Pungeşti.

Ba vrem să facem noi legea, ba imaginăm o lume fără multinaţionale, ba ne opunem ocultei mondiale, ba ne dorim o ţară semănătoristă, ba una racordată la toate facilităţile civilizaţiei.

Cred, stimaţi cititori, că suntem utopici şi mă întreb dacă nu cumva le vrem noi pe toate, adică şi comunism dar şi libertate, şi concurenţă şi centralism, şi progres şi status quo şi deschidere şi izolare.

Dacă îmi daţi voie să fac o simplă constatare empirică, libertatea pe care o iubim atât înseamnă şi libertatea altora de a avea firme puternice care îşi susţin propriile interese, chiar şi libertatea cine ştie cui de a încerca să conducă satul, oraşul, regiunea, ţara, planeta.

Apăr chiar şi libertatea oricui de a conspira.

Pe scurt, pentru a nu trece de cele 500 de cuvinte pe care mi le-am stabilit drept limită, vreau să  exprim convingerea mea puternică şi de nenegociat că statul de drept, aşa cum este el conceput în cultura occidentală, precum şi libertatea, aşa cum este  gândită şi practicată în Vest, sunt intrumente suficiente care ne pot ajuta să ieşim din impas.

Împortant este să citim mult, să ne documentam bine, să înţelegem profund ceea ce se întâmplă în România şi, mai ales, să votăm mult, mult mult mai conştient şi responsabil.

Procedând astfel, vom avea guvernul în care să ne putem speranţele şi încrederea, vom avea statul care să ne ducă împreună înainte pe drumul uluitor de întortocheat al viitorului.

Fiindcă mai am doar 25 de cuvinte, cu titlu cu tot, vreau să vă mai spun doar atât, cu tot patosul posibil: amintiţi-vă de comunism !