Iubesc Rusia cu patimă, am vizitat-o de opt ori, iar dacă o vrea Dumnezeu, voi mai ajunge pe acolo. Și nu mă refer doar la cultura rusă, ci și la peisajele, la tablourile ei vii. Am fost de câteva ori cu trenul la Moscova și zile întregi nu îmi dezlipeam ochii de pe fereastră, îmbătat de mestecenii care defilau și de gările vechi ce îmi aminteau de marii scriitori ruși.

Desigur, ca să ajung la destinație, treceam prin Ucraina lui Taras Bulba și nici nu știam când m-am prelins dintr-o țară în celaltă. Uneori, opream la Kiev, prilej să mă reculeg la Lavra Pecerska, fondată acum o mie de ani, unde viața și moartea par a nu se deosebi prin nimic.

La Moscova, obligatoriu aprindeam o lumânare la Vasile Blajenii, catedrala unde este înmormântat Fericitul Vasile, sfânt mistic foarte iubit de ruși. Catedrala aceasta, cea mai frumoasă din câte știu, a fost ridicată de Ivan cel Groaznic și întotdeauna mi-am zis că turlele ei nebune simbolizează sufletul nebunului țar.

Despre scriitorii clasici ai Ucrainei și Rusiei ce să mai zic, în adolescență și tinerețe i-am citit pe toți, în așa fel încât ajunsesem să mă smintesc puțin deoarece, în opinia mea, nu e deloc bine să citești Gogol, Cehov, Turgheniev, Tolstoi dar mai ales Dostoievski fără maestru, fără duhovnic, mai bine spus, deoarece mintea o poate lua razna. Sufletul omului slav e larg, prea larg, ne pierdem în nemărginirea lui.

Niciodată nu voi putea vedea toate cele o mie de încăperi ale Ermitajului, fostul Palat de Iarnă bombardat de tunurile de pe Crucișătorul Aurora și jefuit de bandele lui Lenin până la demență, mai ales crama cu vinuri rare. În fine, dacă mă întrebați ce muzică iubesc mai mult, vă voi vorbi despre nefericitul Ceaikovski și tulburătoarea sa Simfonie a VI-a ale cărei ultime acorduri sunt aidoma ultimelor bătăi de puls.

Iubesc Rusia cu patimă, dar sunt sunt produsul Vestului, nu al Estului. Spiritul meu e al Occidentului, un Occident parșiv, ușor dement în ultima vreme, asupritor, iubitor de jefuire cu ștaif, la adăpostul grijii sale nemărginite pentru democrație, libertate și drepturi ale omului.

Mă cert cu Occidentul aproape zilnic, îl acuz pentru corectitudinea politică aberantă ce seamănă îngrijorător de mult cu psihoza. Îl acuz pentru faptul că e prea lacom, că se transformă cameleonic din prieten în hoț, așa cum s-a întâmplat în 1204, cu prilejul Cruciadei a IV-a, când cavalerii dreptății occidentale ce juraseră să elibereze Ierusalimul s-au transformat în cea mai îngrozitoare bandă de jefuitori din câte văzuse până atunci lumea. Mă tem, în străfundurile sufletului, ca nu cumva să asistăm și acum la acest gen de cruciadă în care cavalerii veniți să salveze Europa de Est ajung să îi fure bogățiile pentru a putea construi ceea ce e de construit în Vest. Adeseori mă simt un bizantin neputinicios care vede cum cruciații drepturilor omului îmi cotrobăie prin cufere și îmi șterpelesc agonisela.

Sunt conștient până la durere și acuz prăduirea fără precedent a Estului Europei de către Vest, iar ceea ce mă înnebunește cel mai mult este ipocrizia cu care ni se ia și pielea de pe oase, stilul mincinos al noilor comisari, zâmbetul parșiv care ni se aruncă atunci când acești savatori pleacă cu traista plină din hambarele noastre. V-am salvat, spun ei, fiindcă aveați un stat prea autoritar, prea lipsit de scrupule, vă șade mai bine așa, goi cum v-a făcut mama voastră, dar democrați și liberi. Nu mai lungesc vorba, știm cu toții, cei care am rămas lucizi, cărora propaganda nu le-a spălat creierul, că nici Traian, nici migratorii și nici măcar sovieticii nu ne-au jumulit cu atât sadism. E clar ca lumina zilei că ne-au dat cu statul de drept în moalele capului.

Dincolo de toate acestea, un lucru spun, anume că dacă diavolul va pune încă o dată la cale un război între Vest și Est, eu sunt și voi rămâne al Vestului.

Rămân al Vestului printr-o familiaritate pe care nu o mai cercetez, afirm că mă simt mai bine când călătoresc într-o țară occidentală, când intru într-o librărie de acolo, când merg la un restaurant de-al lor. Mi-a plăcut la Balșoi Teatrî dar sunt fericit la Moulin Rouge, am fost bucuros că m-am plimbat alături de personajele clasicilor pe Nevski Prospect dar sunt ”heureux” când beau o bere la Gerge V, pe Champs Elysees.

Nu, nu țin absolut deloc cu Putin, țin cu acești briganzi ai NATO care mai întâi de dezmiardă și apoi îți fură portofelul, ca într-un bordel.

Da, dar e bordelul meu.

M-am născut om occidental, m-am format la școli ale Occidentului, vorbesc și înțeleg limbi ale țărilor din Vest, iubesc democrația în sensul ei originar, cred că statul de drept este idealul (corupt de ei, cei care l-au inventat).

Sper să nu fie război, dar de ar fi, aș face orice să îl cîștige ai mei, nenorociții alături de care voi fi, la bine și la rău.

Gheorghe Smeoreanu

20 ianuarie 2022