,,Cine seamănă vânt, culege furtună.”

Am ieşit iar în stradă pentru că:

– în urmă cu aproape 26 de ani – aşa cum s-a dovedit până la urmă – am ieşit degeaba în stradă;
– atunci, bătrânii şi hârsiţii ,,lupi” comunişti, deghizaţi în blana democraţiei originale, ne-au furat o revoluţie plătită cu sângele a peste 1.000 de tineri nevinovaţi;
– moartea lor şi votul repetat al celor mai mulţi dintre români nu ne-au adus libertatea mult visată;
– ne-am lăsat atât de mult timp umiliţi de toate hahalerele şi loazele, de toţi lumpenii adâncurilor şi tenebrelor mironeşti, încât avem nevoie de un nou început;
– ne-au ciomăgit la propriu toţi misiţii comandaţi de Ion Ilici Iliescu & co., de ni s-au ofilit toate speranţele de democraţie şi prosperitate autentice;
– ne-am săturat de zgomotul asurzitor al coloanelor lor oficiale;
– am realizat că prea mulţi dintre noi şi-au hrănit degeaba speranţele doar cu iluziile datorate ,,capturilor” zilnice făcute de DNA, care nu par să epuizeze vreodată rezerva strategică de hoţi din politica autohtonă;
– trebuia să fiu alături de toţi cei care nu se mai pot opri din plâns, pentru partea din suflet pierdută o dată cu morţii din ,,Colectiv”;
– trebuie să dovedim că există viaţă şi după moarte;
– trebuie să probăm că implicarea civică autentică nu este străină de ,,spiritul mioritic” naţional;
– nu trebuie să mai permitem ca toţi profitorii de asemenea ocazii, toţi necrofagii de profesie să confişte noua mişcare declanşată spontan de un tineret care trebuie să intre el însuşi în arenă pentru a-şi gestiona viitorul conform propriilor sale valori;
– nici acum nu doresc nimic special pentru mine;
– îmi doresc ca legea, oricât ar fi de dură, să fie egală pentru toţi;
– trebuie să facem o Românie a tuturor românilor care trăiesc din roadele muncii lor cinstite;
– îi datorez asta fiicei mele, aflată de ani buni atât de departe de ţara în care s-a născut şi care a ,,alungat-o”, lipsindu-mă de dragostea şi de sufletul ei cald;
– trebuie să ne luăm ţara înapoi şi să nu-i mai lăsăm niciodată pe toţi miticii şi nevolnicii să o abuzeze, cum au făcut-o de atâtea şi atâtea decenii.

Am fost din nou în stradă pentru că vreau să trăiesc într-o Românie:
– frumoasă, politicoasă şi… plicticoasă, prin rutina lucrului bine făcut;
– în care politica să devină o profesie doar a oamenilor integri şi nu o ,,meserie” a celor care – din ce în ce mai mulţi – colecţionează brăţări de oţel;
– în care viaţa fiecărui cetăţean să fie la fel de importantă precum este cea a şefului statului;
– adevărată ,,grădină”, prin care să se poată plimba în siguranţă nu numai Maica Domnului şi însoţitorii săi cereşti, ci şi orice om de rând;
– reală, în care despre corupţie şi corupţi să se vorbească numai la trecut, care să devină un timp din ce în ce mai îndepărtat;
– din care să nu mai plece niciodată ,,cei mai buni” tineri şi specialişti;
– în care să merite să trăieşti, pentru care să merite să lupţi şi să şi… mori, pentru că, ,,în ziua în care încetăm să luptăm, începem să murim”!

„We’re not numbers we’re free, we’re so alive
Cause the day we give in is the day we die”
(Goodbye to gravity – The day we die)

– de care ştiu sigur că mi-a păsat şi îmi pasă, nu doar pentru că… morţii nu ne lasă!

Am mai ieşit pentru că – între biserică şi club -precum în 1989, am ales… STRADA!
De data asta îmi doresc să o parcurg eu însumi – pas cu pas – până la capăt!
De unde, din ,,Strada Speranţei” să redobândim dreptul inalienabil şi imprescriptibil la… fericire!

Prof. Tiberiu M. PANĂ, Rm. Vâlcea