Ministrul Sorina Pintea, în vizită inopinată la Satu Mare. ”Salariile au crescut, dar nu și gradul de satisfacție al pacienților”

 

 

 

 

 

 

 

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, se află astăzi într-o vizită inopinată de lucru la Satu Mare. Ministrul verifică stadiul achizițiilor de aparatură medicală, pentru care ministerul a alocat 21,5 milioane de lei pentru spitalele din județ, din care 12.9 milioane de lei la Spitalul Județean Satu Mare.

De asemenea, ministrul Sorina Pintea a avut o întâlnire cu șefii de secție pe tema gradului de satisfacție al pacienților.

“Mi-am dat seama că nu a crescut gradul de satisfacție al pacienților și asta este o problemă.

Din păcate, și o spun din păcate pentru că sunt dintr-un județ vecin, există un mare număr de reclamații la spitalele din nordul țării și mă refer doar la cele care îmi sunt direct adresate, nu neapărat de calitatea actului medical, ci de modul de comportament al personalului medical,” a declarat ministrul Sorina Pintea la Satu Mare.

Pe de altă parte, ministrul a spus că nu mai este cazul ca DSP, care reprezintă ministerul în teritoriu, să tolereze comportamentul neadecvat al unor cadre medicale față de pacienți.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend
De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești propune, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, un program variat, cu spectacole pentru toate…

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…