Regele Mihai a semnat o serie întreagă de decrete emise de guvernul comunist prin care se realizau epurări în școli și universități, erau puse la index cărți ale unor scriitori români,
erau confiscate averi.
Dacă ar fi acuzat de poliţie politică s-ar încadra perfect în definiţia colaboratorului zelos.
Poetul Aurel Sibiceanu remarcă faptul că “pe 15 august 1947, regele a „sancţionat” (aprobat) Legea 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective si altor mijloace de plata străine de către toate persoanele fizice şi juricice române. ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 186 din 15 august 1947
Legea prevedea pedepse cu închisoarea de pâna la 25 de ani pentru cei care nu se conformau şi deşi art. 15 din Constituţie spunea că „nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor”, legea aprobată de „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României” prevedea confiscarea averii. Prin aceasta lege s-a urmărit pauperizarea posesorilor de capital şi economii -industriaşi, comercianţi ,funcţionari , ofiţeri superiori, pensionari , ţărani înstăriţi.
Cedarea s-a făcut prin răscumpărarea de către Stat. A fost ca la ANPR şi la valoare modică. A fost prima naţionalizare pentru români şi a doua pentru evrei – prima s-a făcut prin Decretele-lege din 4 octombrie 1940, 12 noiembrie 1940 şi 4 mai 1941, promulgate de guvernul Antonescu şi sancţionate de Rege, acestea stipulau trecerea proprietăţilor rurale evreieşti în proprietatea statului.
Grele decizii, pentru Rege, dar le-a luat…Nu era minor, trebuia să refuze şi să prefere exilul adevărat. Abia în situaţia asta ar fi demn de preţuirea românilor. Ori a crezut că se poate monarhie comunistă, ori că negociază.”
Practic, Mihai I a fost colaboratorul principal al poliției politice în cei mai cumpliți ani ai ei.
Aceste fapte nu sunt cunoscute la nivelul opiniei publice, iar ignoranții continuă edificarea unui cult al personalității pentru un rege artist al colaboraționismului.
Mihai I a fost primul și singurul rege comunist din istorie.

























Lasă un răspuns