Acum mai bine două luni scriam aici un material care analiza rezultatul votului de la locale. De departe, cifra realizată, de 49%, a fost critică. O cifră care i-a înspăimântat pe cei de la USL.

Ne amintim cu toţii că, până la alegerile locale, între Băsescu şi USL nu au existat ciocniri violente, însă totul s-a schimbat cu repeziciune după alegeri sau ironic, nu, după sfârşitul campionatului european de fotbal, când românul putea să urmărească agenda zilei.

Deci, analiştii institutelor PSD şi PNL nu sunt tocmai proşti, sunt acolo la institutul „Ovidiu Şincai” cel condus de Adrian Severin, o armată de sociologi şi psihologi care stau departe de efeverscenţa vieţii politice. Scopul lor este de a face măsurători şi de a promova acţiuni sau chiar discursuri care să modifice fin percepţiile omuleţilor de rând. Să nu ignorăm nici Fundaţia Dan Voiculescu şi instituţiile de acolo. Nu e exclus în acest sens, ca şi mişcările de stradă din ianuarie să fi fost puse la cale din laboratoarele mai sus menţionate. De ce? Simplu, sondajele IRES, CURS şi CSOP (nu IMAS sau CCSB care sunt conexe acestor institute politice) dădeau, în decembrie 2011, un scor pentru USL între 47-50%, cu tendinţă de descreştere. Micile manifestări din ianuarie, mai ales prin mediatizare lor şi prin decibelizare, au reuşit să îndrepte corabia USL şi să o menţină fără probleme la un scor de 49% la locale din iunie.

Bun, dar nu e suficient. Pentru că acest scor este unul extrem de periculos pentru noiembrie, în sensul că dacă trendul se menţine descrescător, generalele ar fi surprins USL la cota 40-45%, asta în varianta în care, optimist spus, erodarea ar merge doar cu un procent maxim pe lună.

Ce înseamnă un scor de 45%? Două mari dezavantaje. În primul rând raportul de 1:1 ar duce în parlament aproximativ 22% parlamentari de PSD, respectiv ACD (deci şi PC ia din fotolii, deci PNL mai puţin). Nici PSD nu defilează singur pe cele 22 de procente, le împarte cu UNPR, în urma unui protocol semnat la începutul verii. Trebuie să mai spunem că un scor de 22% pentru PDL în toamnă nu e greu de atins, dacă nu chiar unul de 25% şi atunci e foarte grav pentru USL.

Întorcându-ne la USL, treburile se complică la asemenea procente chiar între partide componente. Un PSD care avea 34% reprezentarea în parlament în 2008, ar fi, oare, mulţumit cu aproape 12% în minus? Afluxul de PDL-işti spre USL a venit şi el cu un scop. Negocierea de colegii electorale. Deci, nu suna prea bine marea concurenţă pentru un scor de 49%, împărţit la toate cele patru partide, cu pretendeţii adunați de peste tot. Mai mult, un asemenea scor nu ar garanta deloc faptul că Traian Băsescu, de la Cotroceni, ar propune un premier social democrat fără să pună anumite condiţii. Adică, Băsescu s-ar putea prevala clar de numărul de mandate per partid şi ar putea negocia la sânge o guvernare PDL, fie cu PSD, fie cu PNL şi atunci, din dorinţa de putere, oricare din cele două partide ale USL ar putea trăda. Pentru a nu se întâmpla asta era nevoie de două pârghii de acţiune.

Prima a fost legea votului uninominal pur, în care există doar supremaţia numărului de voturi pe colegiu şi, astfel, USL ar fi umflat cu siguranţă o majoritatea absolută de aproape 80%, iar PDL un număr chinuit de sub 10 mandate. A doua, era, în mod clar, schimbarea locatarul de la Cotroceni, cel care numeşte guvernul.

CCR-ul a respins primul demers, simţind că există un pericol clar de a avea un parlament cu o putere monarhic-absolutistă şi a salvat democraţia. Al doilea lucru se petrece în aceste zile.

Toate aceste calcule, repet, au fost făcute de sociologii bine plătiţi de la institutele puterii. Sunt cei care au mintea limpede şi gândesc nu în clişeuri, ci prin calcul matematic. Pentru că toate evenimentele din săptămâna 2 – 6 iulie a fost o partidă de şah, în care instituţiile statului au căzut ca popicele, astfel încât la finalul partidei Băsescu să fie suspendat.

Un şef de stat USL-ist la Cotroceni anulează handicapul unui scor electoral de 40 – 45%, iar USL poate forma fără probleme o majoritate, cu maghiarii şi minorităţile. Numai că, CCR şi Europa le-a încurcat tot planul. Nici cei de la UE nu sunt proşti. Din toate faptele de arme ale USL, au cerut ca doar una să fie tratată diferenţiat, respectiv, decizia CCR cu privire la cvorumul referendumului. Este singura şansă în acest moment ca scenariul elaborat în laboratoarele USL să nu se producă.

Deci ziua de 29 iulie este Ziua Z, pentru toate formaţiunile angrenate în acest joc de pocker. Este pariul total, cine pierde, este scos definit pe tuşă. Dacă Băsescu a pierdut, PDL va mai reveni în prim plan abia în 2016, dacă nu se destramă de tot până atunci. Dacă referendumul nu este validat, Băsescu revine şi USL se destramă.

Cu un Băsescu la Cotroceni şi cu un PDL resuscitat la scoruri chiar de peste 25%, este greu de presupus că PSD-ul din USL ar accepta să împartă un coş comun de 45%, ştiind foarte clar că ei singuri ca partid ar lua peste 30% mandate.

Ochii trebuie aţintiţi pe Ziua Z, unde ambele blocuri vor face toate eforturile legale sau nelegale pentru a câştiga această partidă de poker. PDL a luat singura măsură înţeleaptă, deşi imorală. Dar în politica românească de azi, a muri ca un erou este o mare fraiereală. Este clar că Traian Băsescu nu va demisiona nici cu 9,199 1999 de alegători împotriva. Iar un demers de demitere pentru înaltă trădare necesită 2/3 din parlament. Se încumetă cineva la aşa ceva? Nu cred că cineva şi-ar dori să fim numiţi Paraguay-ul Europei.