E sâmbătă, ies să beau cafeaua pe terasă. Bate un vânticel care mai risipește căldura. E senin, pace, e liniște.

Dintr-o dată, atmosfera se umple de rahat. Date la maxim, boxele dintr-o curte nu prea îndepărtată împroașcă aerul cu prostia funciară a unei bune părți a națiunii române.

Ce infecție !

Lungă ești mândro în craci,

Când te văd, mă bagi în draci.

Hai, mândruța mea,

Dă-mi gurița ta.

Lasă-mă, mândro un pic,

Pe masă să te ridic

Și să nu îmi spui pe nume

Dacă nu o să te simți bine.

Nu există argumente care să salveze situația, ori să o amelioreze. Nu poți justifica asta, nu îi poți compătimi pe amatorii acestui gen de spactacol.

Își merită soarta.

G.S.