Lucian Rădulescu sau de ce nu poți vinde castraveți la grădinar

 

 

 

 

 

 

Presupunând că Lucian Rădulescu mi-ar fi propus, formal, contractual sau cum doriți să spuneți, funcția de consilier de campanie pentru locul de deputat pentru care și-a anunțat candidatura, aș fi refuzat politicos. Nu poți vinde castraveți la grădinar, Lucian Rădulescu fiind cel care, în grădina PSD, a săpat, a pus semințe, a cultivat și a mers la târg cu roadele. A fost cu mapa, dar mai ales cu sapa.

De curând, cei care își doresc un loc în Parlament pe listele PSD Vâlcea și-au depus candidaturile și, lucru inedit și foarte frumos, au plasat pe Facebook mesaje. Toate au fost de bun simț, dar mesajul lui Lucian Rădulescu a avut o undă de sentiment pe care nu o găsești în politică. De exemplu:

” Vă mulțumesc pentru tot ceea ce am învățat și am trăit, împreună, în marea familie a PSD Vâlcea!

Vă mulțumesc pentru că m-ați acceptat așa cum sunt, că ați avut răbdare cu mine și m-ați creditat de la prima privire și strângere de mână.”

N-ai ce să-l înveți, cum să îl consiliezi pe unul care știe să se exprime astfel. Am mai spus-o, Lucian este sufletul partidului, iar locul pe listă o fi rațional, dar este, în primul rând, sentimental.

Reiau aici mesajul lui de candidatură tocmai pentru a arăta și în acest mod că nu are nevoie de consilieri, nici de mine, nici de alții. În mod normal, natural, organic sau cum vreți, Lucian Rădulescu va fi deputat. (Gheorghe Smeoreanu).

Mesajul

”Nu pot să încep altfel, decât prin a mulțumi tuturor colegilor, pentru cei 24 de ani de activitate politică, neîntreruptă, pentru toate momentele frumoase și unice!

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce am învățat și am trăit, împreună, în marea familie a PSD Vâlcea!

Vă mulțumesc pentru că m-ați acceptat așa cum sunt, că ați avut răbdare cu mine și m-ați creditat de la prima privire și strângere de mână.

Toate aceste lucruri mă responsabilizează și deopotrivă motivează!

Vă chem alături de mine pentru un nou proiect al meu și totodată, al dumneavoastră, așa cum am făcut-o pentru toți colegii nostri!

Sunt Ion-Lucian Rădulescu și astăzi, 12 septembrie 2024, mi-am depus dosarul de candidat conform procedurii interne aprobată în Biroul Politic Județean, pentru funcția de deputat în Parlamentul României, în contextul alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024!

Vă mulțumesc!”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…