Îi plâng de milă lui Klaus Iohannis şi sunt convins că sunt mulţi români care nutresc aceleaşi sentimente.

Îl simt pe Iohannis ca fiind un om care şi-a amanetat sufletul pentru a ajunge preşedinte. Ştim însă doar ceea ce a cerut el diavolului și putem doar bănui ce i-a cerut diavolul lui.

Presupun că i-a cerut să îi învrăjbească pe români, să îi dezveţe de toleranţa lor strămoşească şi ortodoxă. Mai bănuiesc că i-a cerut să îi favorizeze pe străinii care vor să se instaleze, mai întâi economic, în România, pentru a se instala apoi şi fizic, cu familiile şi tovarăşii lor.

Fiindcă nicio ţară nu se compară cu această ţară.

Observ la preşedintele României toate trăsăturile cu care te fericeşte diavolul după ce te-a înrobit: trufie, dispreţ faţă de semeni, iubire de lux, egoism.

Diavolul care îi este lui Klaus Iohannis stăpân poate fi unul mai mediocru, dar poate fi însuşi Scaraoţchi, situaţie în care nu este exclus să îi fi cerut slugii sale chiar dezmembrarea ţării şi risipirea neamului nostru.

Un om fără copii, străin de sânge şi religie, cu părinţii şi sora locuind în altă ţară, iată portretul robot al unuia ce poate deveni ușor un Anticrist de mâna a doua care visează catastrofe de mâna întâi.

Îmi e milă de Klaus Iohannis şi simt abătându-se asupra lui toate chinurile trădării şi toate blestemele celor care trăiesc în puşcării alături de şobolani, păduchi şi ploşniţe.

De obicei, păcatele de moarte se plătesc în această lume, aşa încât mă închin la vederea acestui sclav al puterii şi îl deplâng ca fiind unul ce va suferi enorm.

Cum însă nu sunt vreun famen şi vreun masochist, nu uit ca de fiecare dată când acest om iese din subteran şi interacţionează cu ţara să îi doresc o înfrângere dureroasă întru salvarea noastră, a tuturor.

Gheorghe Smeoreanu