Încă un dosar pentru Mircia Gutău. Să se facă dreptate, apoi mergem să ne internăm la nebuni

Mircia Gutău, primarul municipiului Rm. Vâlcea, nu a fost validat în funcție imediat după alegeri deoarece un judecător a refuzat să facă acest lucru pe motiv că omul are cazier.

 

Totuși, Mircia Gutău s-a dus la Primărie și cu toate că nu era primar din punct de vedere formal, a participat oarecum la actul de conducere.

 

Totul a durat câteva zile, până când o instanță a decis că Gutău poate fi validat, iar primarul și-a intrat în pâine, cum se zice.

 

Iată însă că un procuror de la Vâlcea i-a deschis lui Gutău un dosar penal pentru 11 infracțiuni de uzurpare de calități oficiale.

 

În loc să fie lăsat în pace să lucreze cât poate el de bine pentru Rm. Vâlcea, Mircia Gutău este iarăși plimbat prin procese.

 

Adeseori, Justiția pare atinsă de nevroză obsesivă. În acest caz, lucrurile sunt clare, Gutău a fost validat, ideea cu uzurparea de calități oficiale pare desprinsă dintr-o gândire bolnavă de rigiditate, riguroasă până la absurd.

 

Să nu știe procurorul Laurențiu Streza povestea eleată cu Ahile care, logic, nu întrece niciodată o broască țestoasă ?

 

Ori se merge pe principiul să se facă dreptate chiar dacă apoi mergem să ne internăm la spitalul de nebuni ?

 

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului
Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului

Sunt din ce în ce mai puțini. În Argeș, astăzi, mai trăiesc doar șase veterani și 320 de văduve de…

Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali
Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali

Astăzi la prânz, în zona pasajului Magnolia din Pitești, o tânără s-a prăbușit la pământ, în plină criză epileptică. Primele…

Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…
Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…

Un accident de muncă petrecut în comuna Mărăcineni, astăzi la prânz, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 56 ani, din…

Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai
Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai

Primăria Municipiului Pitești informează că, în perioada 01–03 mai, piețele agroalimentare, Bazarul „Gheorghe Lazăr” și Târgul Săptămânal vor funcționa după…

Constantin Rădulescu: ”Cinste și onoare veteranilor de război”!
Constantin Rădulescu: ”Cinste și onoare veteranilor de război”!

Astăzi, 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, ne plecăm cu respect și recunoștință în fața celor care au scris…