În legătură cu bustul lui Adrian Păunescu…

Mi s-a părut întotdeauna jenant ca un om în viață să ajungă în situația de a participa la dezvelirea bustului său, ori la botezarea unei străzi sau unei școli cu numele său. Spun asta în sensul că personalitatea în cauză ar trebui să se simtă jenată.

 

Poate sunt eu prea rigid, poate că am o gândire prea solemnă, în sensul cel mai ridicol al termenului, dar consider că trebuie să fii prea încrezut, ba chiar orbit de orgoliu să accepți să ți se ridice un bust, ori să ți se consacre o stradă în timpul vieții tale.

 

În 2003, Școala Generală nr. 15 din Pitești a fost denumită Școala Adrian Păunescu, în prezența poetului Adrian Păunescu, iar presa scria că în acele clipe curtea școlii a fost plină până la refuz, iar vocea sa puternică și vibrantă a impus imediat o liniște deplină în rândul celor prezenți. În cadrul discursului său, poetul le-a transmis elevilor un singur îndemn: Să învățați!

 

Mă lași, Adrian Păunescu?!

 

Se pare că există o modă universală, o schimbare de paradigmă în societatea noastră idolatră, aceea de a ridica statui contemporanilor. Un studiu publicat de organizația culturală Art UK a dezvăluit că, în anul 2023, pentru prima dată în istoria modernă, au fost dezvelite mai multe statui ale unor oameni în viață decât ale unor persoane decedate. Dintre monumentele noi din acel an, 15 au onorat personalități în viață și doar 11 au fost dedicate celor trecuți în neființă. Cică scopul acestei practici ar fi acela de a promova diversitatea și a celebra realizările contemporane în timp real, adesea înfățișând personalități din comunitățile de culoare sau femei.

 

Nu știu dacă practica își atinge scopul, dar știu că ideea de bust sau statuie se degradează. În fine, dacă omul e în viață, totul mi se pare de prost gust.

 

O statuie sau un bust se confecționează din materiale care durează secole, din marmură, bronz sau mai știu eu ce. Când dezvelești un asemenea monument trebuie să fii conștient că el va fi văzut de un număr uriaș de oameni din viitor, iar acei oameni vor știi că personalitatea respectivă a adus beneficii uriașe unei comunități măcar, dacă nu unei țări sau întregii umanități. Nu vreau să dau exemple, nu am nimic cu nimeni, dar așa cum de la sublim la ridicol nu e decât un pas, tot un pas este de la sacru la profan.

 

Totuși, când îl văd pe Anghel Iordănescu pe stadionul Anghel Iordănescu de la Voluntari, nu îmi pot șterge zâmbetul de pe față.

 

Bustul lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei a fost amplasat la scurt timp după moartea poetului. Spre deosebire de situația de la școala din Pitești, ori de la bustul aceluiași poet de la Slătioara, de data aceasta cel întruchipat nu are nicio vină, în sensul că nu a participat. Vinovați sunt cei care s-au grăbit cu ridicarea acelui bust fără a aștepta ca timpul să autentifice valoarea absolută a lui Adrian Păunescu.

 

Îmi plac multe dintre poeziile lui Păunescu, unele expresii poetice aproape că au intrat în limbajul curent, cum ar fi ”repetabila povară”. Nu știm însă dacă spiritualitatea viitorului va confirma faptul că Adrian Păunescu rămâne o valoare literară. Întrebarea care se pune este cum procedăm, ridicăm un bust pentru a le semnala celor din viitor că omul acela a fost important, ori îi lăsăm pe cei din viitor să decidă asta? Prea multe busturi și statui vor ajunge să fie considerate poluante, junk.

 

În legătură cu faptul că Păunescu l-a omagiat pe Nicolae Ceaușescu nu am prea multe de spus. La un alt nivel, minuscul, eu am apreciat că din moment ce la un ziar de provincie am publicat poezii și articole comuniste, nu pot pretinde vreo demnitate în democrație, drept pentru care am refuzat să fac politică, să devin parlamentar, director la stat. Bine că pot face presă liberă, mi-am zis.

 

Este însă treaba lui Adrian Păunescu dacă a considerat că poți fi demnitar la capitaliști după ce ai fost bard la comuniști. Vrea acum Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) să fie dat bustul în țărână? E prea târziu, o greșeală ar fi chipurile reparată printr-o altă greșeală. Statuile, chiar riscant ridicate, nu trebuie dărâmate. Conform aceluiași principiu, viitorimea va decide dacă bustul lui Adrian Păunescu trebuie sau nu să rămână pe soclu.

 

Ce a fost făcut, e făcut, dincolo de bine și de rău. Se știe că marele poet Ion Barbu i-a dedicat o poezie lui Hitler, ceea ce nu diminuează cu nimic Joc secund. Au fost aduși în discuție Ana Blandiana și Nichita Stănescu, pentru că ar fi scris poezii comuniste. Prezentul unui poet, ca al fiecărui om, este trăit altfel decât îl vor percepe viitorul, istoria. Mai complicat stau lucrurile cu militanții activi politic.

 

Pentru că sunt dator cu o poziționare clară, din moment ce am abordat subiectul, consider că amplasarea bustului lui Adrian Păunescu a fost o inițiativă greșită și pripită, dar nu din motive politice, pur și simplu pentru că nu a fost lăsat timpul să treacă. În același sens, păstrând același principiu, cred că înlăturarea bustului ar fi la fel de greșită și că este mai bine să lăsăm decizia pe seama generațiilor viitoare.

 

Un avertisment la cumpătare în materie de statui este de găsit în Levitic 26:1. ”Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

 

Desigur, nici chiar așa.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților
Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților

Deputatul de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei…

VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”
VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, transmite că investițiile și proiectele comunității trebuie urmărite de la început până la finalizare și…

Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție
Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție

O tragedie s-a petrecut în această seară, în comuna argeșeană Rociu. Un bărbat în vârstă de 49 de ani și-ar…

Ziua Imnului Național al României, marcată printr-o ceremonie în centrul Piteștiului
Ziua Imnului Național al României, marcată printr-o ceremonie în centrul Piteștiului

În semn de respect pentru unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale, Argeșul a celebrat astăzi Ziua Imnului…

La noapte, nouă acțiune de dezinsecție în Pitești
La noapte, nouă acțiune de dezinsecție în Pitești

Primăria Municipiului Pitești anunță că, în noaptea de miercuri, 29 iulie, spre joi, 30 iulie, în intervalul orar 22:00 –…