În doar 3 ore, polițiștii din Horezu au aplicat 116 sancțiuni contravenționale!

Azi, 28 septembrie, între orele 09.00 – 12.00, Poliția Orașului Horezu a efectuat o razie, la care au participat în sistem integrat 50 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminaliști, arme, explozivi și substanțe periculoase și intervenție rapidă.

În doar 3 ore, polițiștii au aplicat 116 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, au constatat o infracțiune pe linie rutieră, au reținut 14 certificate de înmatriclare și 1 permis de conducere .

Acțiunea a avut ca scop creșterea siguranței cetățeanului, prin prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, acționându-se pe toate liniile de muncă ale poliției, pe raza orașului Horezu.

Astfel, polițiștii au legitimat 526 de persoane, au verificat 427 de autovehicule și au controlat 10 agenți economici.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, respectiv:

-100 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice; 

-4 sancțiuni contravenționale prevăzute de Ordonanța Guvernului 37 din 2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, fiind depistați conducători auto care au utilizat incorect diagramele tahografice, pentru transport de marfă.

-4 sancțiuni prevăzute de Legea nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, fiind depistați conducători auto care au permis îmbarcarea în mijlocul de transport din altă localitate decât cea autorizată, transport peste capacitatea autorizată și fără a pune în funcțiune aparatul de taxat. De asemenea a fost retras un atestat taxi. Constatările pe această linie au fost făcute de către polițiștii Serviciului Rutier, care au acționat în cadrul raziei alături de polițiștii rutieri din orașul Horezu.

-3 sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind depistați vânzători care au comercializat marfă fără a elibera bon fiscal;

-2 sancțiuni contravenționale prevăzute de H.G. 301/2012, privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, fiind depistate două societăți comerciale care nu erau asigurate cu sisteme de securitate prevăzute de lege;

-2 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și

-1 sancțiune contravențională prevăzută de Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind depistat un agent economic care comercializa produse cu termenul de valabilitate expirat. În acest sens, polițiștii au confiscat produse alimentare, în valoare de 270 de lei;

Totodată, polițiștii au retras 14 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege și au reținut 1 permis de conducere.


Unul dintre conducătorii auto verificați avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe Drumul Județean 665, pe raza orașului Horezu, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Vaideeni, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Conducătorul auto în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului.

IPJ Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie
Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie

Două centenare din Râmnicu Vâlcea au fost sărbătorite de Primăria Municipiului, la câteva zile distanță, în luna aprilie: doamna Floarea…

Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea
Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea

Dragi vâlceni, stimați colegi și parteneri instituționali, Într-o democrație matură, funcțiile sunt temporare. Oamenii vin și pleacă, însă Instituția Prefectului…

Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului
Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului

În urmă cu puțin timp, prefectul Ioana Făcăleață a anunțat că renunță la funcție, invocând încheierea cadrului politic în care…

Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe
Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe

Primăria orașului Ștefănești îi invită pe cetățeni să participe la dezbaterea publică privind aprobarea bugetului local pentru anul 2026 –…

Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!
Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!

  Grădina Zoologică Pitești își așteaptă vizitatorii vineri, 1 mai, în intervalul orar 10:00 – 19:00, oferind un cadru ideal…