Iliescu a murit ! Dezinformarea de sâmbătă seara

Știrea este total fasă. De ce minte însă situl http://pdsrnews.files.wordpress.com   

 

Iată dezinformarea ordinară.

“Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață sâmbătă seara, în urma unui accident cardiovascular suferit la spitalul Universitar din capitală, informează surse din cadrul PSD-ului. Acestuia i s-a făcut rău în cursul după amiezii și a fost dus de urgență la spital pentru efectuarea unor investigații. În timpul unor recoltări de sânge, starea președintelui s-a înrăutățit și a suferit un accident cardiovascular. Medicii l-au băgat imediat în sala de operații, dar n-au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața.

Reacțiile politicienilor n-au întârziat să apară, premierul Ponta declarând că “pentru toata lumea, Ion Iliescu a întruchipat voinţa, determinarea şi curajul de a lupta şi de a reuşi pentru demnitate umană, dreptate, egalitate şi libertate. Ion Iliescu rămâne în sufletul şi memoria românilor ca cel care a schimbat istoria ţării şi a influenţat generaţii, un exemplu de sacrificiu şi dăruire pentru noi toţi”. Adrian Năstase și-a exprimat condoleanțele și a spus că este o veste tragică atât pentru PSD, cât și pentru România.

Deși un politician controversat, Ion Iliescu a fost considerat de mulți români un erou al luptei anti-ceaușiste și a fost primul președinte al României după căderea comunismului. El urma să împlinească 84 de ani la începutul lunii martie”

Fals !.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…