Trei lucruri mă deranjează la această campanie electorală, în ordinea gravităţii: manipularea tineretului, agresivitatea fascistă şi minciuna sfruntată. Să le discutăm pe rând.
Manipularea tinerilor. Presa ne anunţă următoarele:
„Opt elevi de la Liceul Teoretic „Miron Costin“ din Iaşi le-au transmis marţi, 22 mai, un mesaj social-democraţilor, prin intermediul Facebook. După festivitatea de absolvire care a avut loc într-o sală a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, câţiva elevi ai unei clasei a XII-a au format cu ajutorul unor litere lipite pe tocă un mesaj pentru Partidul Social Democrat – „M*** PSD”. Poza a fost postată pe Facebook de una dintre eleve, alături de îndemnurile „mergi la vot”, „fără penali în funcţii publice”, „26 mai”. Imaginea a fost distribuită în mai multe grupuri şi apoi preluată de mai multe persoane, stârnind atât reacţii pozitive, cât şi negative”.
Îmi spuneţi şi mie cine e vinovat de această porcărie şi, mai ales, dacă trebuie să îi votez pe vinovaţi?
Manipularea tineretului în sensul acreditării principiului că insulta face parte dintre armele politice acceptate este de o gravitate majoră.
Citiți continuarea articolului AICI.

























Lasă un răspuns