Joi, 20 iunie, ora 15,05
În urmă cu câteva momente s-a încheiat ședința comisiei Consiliului Local Rm. Vâlcea însărcinată să discute despre salvarea echipei de handbal Oltchim.
Din păcate, primarul interimar a susținut că nu dorește ca Primăria să preia echipa, ci doar să o sponsorizeze cu o sumă mergând până la 200 mii euro.
În aceste condiții și ținând seama că, în acest moment, clubul este în insolvență, echipa nu se poate înscrie în campionat și, practic, nu mai există.
De remarcat că primarul Gigi Matei este soțul fostei mare handbaliste Edith Matei, deci un apropiat al handbalului. Cu toate acestea, el a susținut că nu dorește să se implice în organizarea de meciuri, în transferuri, cantonamente etc.
Nu trebuia se se implice primarul, evident. Se găsea un președinte.
Așa stau lucrurile.
Oltchim Rm. Vâlcea a murit azi.
P.S, Pe 13 aprilie, dna Edith Matei, soția primarului interimar, declara presei:
”Viitorul Oltchimului nu îl văd prea roz şi trebuie să spunem lucrurilor pe nume: performanţe slabe pentru banii şi condiţiile create de-a lungul anilor! Cel puţin pentru mine, Oltchimul este o enigmă, în condiţiile în care a avut toate ingredientele pentru marea performanţă şi totuşi aceasta nu a fost obţinută decât până la un anumit nivel. Aţi văzut meciul tur cu Gyor, în primul joc din semifinalele Ligii Campionilor. Din punctul meu de vedere, este foarte dezamăgitor felul în care s-a prezentat echipa la meci.”

























Lasă un răspuns