Posesor al mai multor păcate de moarte printre care mândria, aviditatea, îmbuibarea, mânia şi lenea, Klaus Iohannis riscă să le deconteze. În fond, omul stătea perfect în sondaje, se îndrepta spre o victorie lejeră, moment în care a vrut mai mult decât atât, provocând moţiunea de cenzură.

Când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile, fiindcă moţiunea de cenzură va reseta jocul alegerilor prezidenţiale indiferent de rezultat.

Dacă moţiunea pică, întreaga reţea electorală a Vioricăi Dăncilă se revigorează, iar dacă trece, va fi suficient timp pentru rescrierea campaniei PSD din opoziţie, în cazul în care candidatul PSD intră în turul al doilea. Dacă, dimpotrivă, căderera guvernului va avea un efect devastator asupra Vioricăi Dăncilă, apare în turul al doilea Dan Barna, cu susţinerea unui PSD pe care Iohannis a vrut să îl distrugă. PSD ştie că dacă Iohannis mai rămâne cinci ani la Cotroceni riscă să dispară şi va dori să îl răpună.

Iată, aşadar, că mândria şi doar mândria lui Iohannis, precum şi dorinţa slugarnică a serviciilor de a-i cânta în strună pot face ca fotografia de după moţiunea de cenzură să arate o altă configuraţie a alegerilor prezidenţiale.

Iohannis avea un control total, putea declanşa moţiunea de cenzură după alegeri, dar a vrut totul din mândrie şi mânie, din dorinţa de a urgenta distrugerea PSD.

Să fim atenţi că în situaţia, puţin probabilă, în care moţiunea de cenzură pică, Viorica Dăncilă va putea spune că lui Iohannis i-a fost frică să se confrunte cu ea în turul al doilea. Dacă această afirmaţie ar fi adevărată, înseamnă că Iohannis are simulări pe care nu le cunoaştem, potrivit cărora lupta cu Dăncilă ar fi mai dificilă decât cea cu Dan Barna. Doar dacă aşa ar sta lucrurile se poate justifica moţiunea de cenzură.

Cum ideea că lui Iohannis i s-a arătat că Dăncilă la guvern este un pericol mai mare decât orice altceva pare a nu se susţine, rămân la părerea că mândria a jucat un rol decisiv în declanşarea moţiunii de cenzură, îndreptându-ne astfel spre împlinirea proverbului că fiecare pasăre pe limba ei piere.

Gheorghe Smeoreanu