Am aflat de ei, de cei cinci mai tineri ţigani arădeni, deunăzi, la mai bine de o lună de când abia de se mai aşternuse uitarea peste durerea atacului surpriză pricinuit de un comandou subversiv asupra măreţiei serilor paşnice pariziene şi stadionului învecinat…

I-am întâlnit întâmplător, în acest ţinut în care anul, început sub semnul groazei şi încheiat printr-o zguduitoare simetrie, tot în frământările grozăviei ce-a secerat tinereţea şi frumuseţea multor vieţi, se grăbeşte să se ascundă în trecut…

Sunt frumoşi, sunt în căutarea unui loc al lor sub fascinaţia boltei franceze şi temători. Sunt încă sub puternica spaimă trăită în seara lui 13 noiembrie, când au simţit pe pielea lor, pe trupurile lor, pe sufletelor lor tinere, vecinătatea celor trei kamikaze… Trei dintre ei – 14, 20 şi 24 de ani – au fost răniţi, duşi la spital de urgenţă. Rănile, care nu le puneau în pericol vieţile, au fost văzute şi îngrijite de chirurgi. Apoi au fost trimişi „acasă”, cu recomandarea să-şi schimbe pansamentele.

De atunci, nimeni nu s-a gândit să se întrebe dacă aceşti tineri au o casă, dacă au apă, dacă au cum să-şi îngrijească rănile trupeşti şi sufleteşti…

Ceilalţi doi, scăpaţi nevătămaţi trupeşte, copii încă, 15 şi 17 ani, au luat trenul regional de la Plaine – Stade de France şi au plecat la Courneuve, un orăşel în care îi aşteptau părinţii lor, în tabăra încropită sub cerul liber.

Dar, meritul de a-i întâlni, nu-mi aparţine. Meritul de a-i scoate din anonimat revine lui Jacques Demeter, reprezentantul Ţiganilor din Franţa, şi fiului său, Yuşka.

Tată şi fiu, din momentul în care au aflat zilele trecute că răniţii sunt îngrijiţi de o asistentă medicală venită din omenie în tabăra de la Sarcelle (un alt orăşel aflat în regiunea pariziană), unde, în afară de pământul şi cartoanele care îi ascund de frigul nopţilor, nu au nimic altceva, au făcut tot ce le-a stat în putere să-şi ajute fraţii. Ieri, cei cinci au primit îngrijirile suplimentare cuvenite, chirurgicale şi psihologice, la Spitalul Avicena, cu o întârziere de 30 de zile…

Situaţia celor cinci ţigani români, precum şi abandonul în care au fost uitaţi, au alertat deja administraţia Île-de-France. Ieri, ministrul Sănătăţii însuşi l-a sunat pe Jacques Demeter, să-l întrebe cum se simt cei cinci, iar Prefectura de Poliţie le-a înmânat documentele cuvenite pentru a-şi putea primi un ajutor financiar din partea statului francez, acordat de altfel fiecăreia dintre victimele atentatelor din 13 noiembrie.

Paradoxal, o nenorocire abătută asupra Franţei, ar putea schimba totalmente destinul celor cinci şi familiilor lor…

Marilena Lică-Maşala

Paris, vineri, 18 decembrie 2015