Mă poţi înjura într-o mie de articole, mă poţi zugrăvi cum îţi este pofta, eu tot te iubesc, Petre Tănăsoaica.

De ce ? Nu mă întreba, le cœur a ses raisons que la raison ne connaît point.

Totuşi, cred că te pot iubi pe tine – chiar dacă scrii că mi-aş lăsa mama în frig ca să mănânc mai mult – fiindcă mă iubesc pe mine şi mă întristez văzând cât te urăşti tu, cât te contorsionezi, de parcă nu ar fi primăvară sau ar fi cea din urmă primăvară.

Nu este, fii liniştit, vei mai trăi şi, dacă vei crede în ce îţi spun, aşa cum ai crezut întotdeauna, fără ca alţii să ştie, fiind secretul nostru, vei fi încă mulţi ani fericiţi de acum înainte.

Pentru asta trebuie totuşi să urmezi câteva reguli, pe care ţi le-am mai spus, dar poate că ar fi bine să ţi le reamintesc.

Mai întâi şi întâi, nu lăsa invidia să îţi mănânce inima, bucură-te pentru fericirea, îndestularea şi iubirea celuilalt, pentru casa şi viaţa lui. Cândva, reuşeai să simţi astfel, ce naiba se întâmplă cu tine de ai devenit atât de acru, de ciudos, de predispus să îţi înjuri prietenii ?

Sper să fie ceva trecător, poate te simţi slăbit, poate eşti bolnav, poate cartea pe care o scrii nu se arată la nivelul dorit, poate nu te mai iubeşte cine doreai să te iubească. Toate trec, Petre, ai nădejde, crede în ce îţi spune prietenul tău.

Apoi, acceptă că nu e obligatoriu să fii la fel de puternic, puternic în aceleaşi feluri şi direcţii precum erai cândva. Lumea se schimbă, apar noi generaţii, ştii asta, presa nu mai acceptă lideri absoluţi şi absolutişti, societatea nu te mai poate (răs)plăti aşa cum o făcea cândva. Trebuie să înţelegi aceste realităţi şi, scuturându-te de vanitate şi lene, să revii în prim plan într-un fel nou şi creativ care să te repună cu adevărat în valoare.

Valoarea vârstei, a talentului, a experienţei.

Nu umilindu-ţi prietenii şi foştii sponsori vei redeveni ceea ce ai fost, ci tocmai prin contrariu, dialogând cu ei, arătându-le ce ai mai bun la această vârstă a acumulărilor depline.

Nu te supăra pe cei cu care ai stat la masă, fiindcă nu ei sunt vinovaţi pentru situaţia ta de greiere trubadur. Dacă aş avea posibilitatea, ţi-aş da eu, acum, miile de euro pe care le-ai luat lunar de la Oltchim, ţi-aş sponsoriza eu cărţile sponsorizate de omul pe care îl batjocoreşti astăzi uitând ce frumoase dedicaţii îi tipăreai pe volumele tale de poezie.

Nu am aceşti bani, Petre, aşa încât mulţumeşte-te cu dragostea mea de prieten şi nu mă blama doar fiindcă, întâmplător, treci printr-o perioadă mai proastă a vieţii. Nu cred că acesta este sfârşitul tău, refuz să accept asta.

Închei, fiindcă nu vreau să devin didactic. Te avertizez însă.

Nu, nu te avertizez că m-aş putea lansa în câteva pamflete nimicitoare, la care ştii că mă pricep, nu te avertizez că voi proceda la dezvăluri despre tine – ce ruşine mi-ar fi !

Te avertizez doar că vei afla că citesc ca întotdeauna enorm, iubesc cu frenezie, scriu cu bucurie, călătoresc cu candoare, sunt mulţumesc bine, ceea ce sper să nu te îndemne iarăşi la articole răutăcioase.

Uitasem să-ţi spun, am schimbat marca de whisky, mă laşi să ţi-o prezint într-o sâmbătă seara ?

Unde ? Păi, la mine la moşie, printre fructe şi flori, cu parfum de dragoste în aer, la focul de afară ce arde până târziu în noapte, din primăvară până-n toamnă.

Ah, vrei la tine, la blocul primit în juneţe de la PCR, nu la mine la cabană ?

Fie, ce nu fac eu pentru un prieten ca tine.

Gheorghe Smeoreanu