Este ora 23,59!

 

 

 

 

 

 

 

De curând, liberalii din Argeș au dat un comunicat de presă, anunțându-i pe locuitorii județului că la Curtea de Argeș s-a petrecut un eveniment important:
” Astăzi a depus jurământul noul consilier local liberal din Curtea de Argeș, Maria Dumitrache. Președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, și-a arătat convingerea că promovarea femeilor în politică este importantă,” ne anunță comunicatul de presă.
Doamna Maria Dumitrache a jurat în felul următor:
” Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Curtea de Argeș. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”
După ce a jurat, doamna a declarat:
„Azi a început o nouă etapă a carierei mele, am depus juramântul pentru poziția de consilier local PNL. Vă aștept cu idei, propuneri pentru ca împreună să schimbăm lucrurile în orașul nostru”.
Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, domnul Cătălin Andrei, a declarat:
”Îi urăm colegei noastre Maria Dumitrache mult succes în proiectul politic și administrativ!”

Citind acest comunicat, ai impresia că trăiești într-o societate democrată, în care oamenii decid încă de la nivelul cel mai de jos, adică al consilierilor locali, cine le reprezintă interesele.
În județul Argeș sunt peste o mie de consilieri locali care au depus peste o mie de jurăminte cu mâna pe Biblie.
În țară sunt peste 30.000 de consilieri locali care au depus peste 30.000 de jurăminte cu mâna pe Biblie.

Ar trebui să vibreze România de atâta democrație.
Din păcate, România nu vibrează, ba chiar pare amorțită.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două spitale din Pitești intră pe lista investițiilor europene de 522 de milioane de euro
Două spitale din Pitești intră pe lista investițiilor europene de 522 de milioane de euro

Două dintre cele nouă spitale din România care vor primi finanțare europeană se află la Pitești, după ce Comisia Europeană…

AUR propune scăderea TVA la combustibili
AUR propune scăderea TVA la combustibili

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat depunerea unei inițiative legislative pentru scăderea cotei TVA la combustibili. Potrivit inițiatorilor, măsura…

INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026
INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026

 Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu…

Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei
Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei

Vin cu o rugăminte pentru unii colegi din presa județului Vâlcea, anume să renunțe, pe cât posibil, la articole în…

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…