Când l-am auzit, vineri la ora 19, pe domnul preşedinte interimar declarând că în România nu a fost încălcată Constituţia, pentru ca peste câteva momente să precizeze că neconcordanţele cu hotărârile CCR vor fi rezolvate în Parlament, mi-am zis că avem de a face cu o simplă fractură de logică, din cele care se întâlnesc adeseori în discursurile politicienilor români.

Când, peste câteva clipe, l-am auzit pe acelaşi domn Crin Antonescu spunând că nu există o listă cu cerinţe ale CE faţă de puterea de la Bucureşti, că nimeni nu are dreptul să dea ordine preşedintelui ţării, am tresărit. Având o licenţă în psihopatologie, cu o lucrare de cercetare originală, nicidecum copiată, sunt extrem de atent la derapajele de exprimare care ar putea semnifica o dereglare psihotică sau cel puţin schizoidă la semenii mei. Cu toate că eram preocupat în acel moment să sortez nişte file într-un dosar, mi-am ridicat privirea pentru a urmări expresivitatea lui Crin Antonescu. Era destul de palid, cu o faţă mai mult rigidă, perora mecanic şi lăsa impresia unei incipiente fugi de idei.

Nu este exclus ca domnul preşedinte interimar să aibă nevoie, la această oră, mai mult de ajutor decât de critici. Crin Antonescu a fost prelucrat în laboratoarele de manipulare ale Antenei 3 mulţi ani la rând, timp în care i s-a inculcat sistematic ideea că este un orator infailibil, că are o personalitate uriaşă, că e înzestrat cu darul de a avea întotdeauna dreptate. După ce sute de ore de antrenament s-au desfăşurat în studioul lui Gâdea, iată-l pe Crin Antonescu scos în lumea reală şi confruntat cu o situaţie extrem de tensionată, aproape insuportabil de riscantă şi conflictuală. Populaţia tinde să izoleze USL, Bruxelles-ul reacţionează violent, presa internaţională aproape că i-a înconjurat pe autorii loviturii de stat. Este momentul în care domnul Antonescu riscă să facă un sindrom de decompensare psihotică, caracterizat prin derealizare, delir de putere, stare maniacală.

Nu spun, Doamne fereşte, că domnul Antonescu ar avea o boală psihică, afirm însă că nu este exclus ca omul să treacă printr-o puternică suferinţă de ordin psihic şi să aibă nevoie de ajutor.

Un ajutor pe care nimeni, fireşte, nu i-l va putea acorda preventiv, fiindcă toată lumea tinde să vadă în manifestările preşedintelui interimar semne ale jocului politic, ale exprimării puterii prezidenţiale etc. Totuşi, tind să cred că ne aflăm în faţa unui semen de-al nostru aflat în suferinţă şi că nu ar fi exclus ca starea omului de la Cotroceni să se agraveze în zilele următoare, mai ales dacă semnalele politice vor fi agresive. Schizoidia celui despre care vorbim, una exogenă, desigur, poate îmbrăca forme din ce în ce mai grave, rigiditatea se poate instala tot mai mult, iar discursul poate deveni tot mai îndepărtat, până la a fi paralel, faţă de realitatea politică. Doamne fereşte să nu fie validat referendumul ori să câştige Băsescu, fiindcă la momentul respectiv echipa medicală de la Cotroceni ar putea avea o urgenţă.

Par toate cele spuse o exagerare ? Poate, dar cine m-ar fi crezut dacă aş fi spus, acum o lună, că Adrian Năstase va avea o tentativă de suicid ?