Doamne apără şi păzeşte ! Profitând de evenimentele de la Pungeşti, neomarxiştii vor preluarea puterii prin insurecţie

Era previzibil că se va întâmpla asta.

Pe un site de coloratură neomarxistă a apărut un mesaj din care selectăm următoarele fragmente:

„Una dintre veștile sosite în ultimele zile de la Pungești este că rezistența nu e suficientă. A venit momentul de a pune din nou problema preluării puterii asupra statului și de a întrerupe astfel măcar violența brutală exercitată de acesta, dacă nu chiar a conivenței sale cu capitalul global.

Din acest punct de vedere rezistența este insuficientă, tocmai pentru că pe termen mediu și lung este inutilă. În cele din urmă, statul opresiv și redus strict la dimensiunea sa represivă va avea câștig de cauză, dispunând de infinit mai multe mijloace decât protestatarii, oricât de numeroși și organizați ar fi aceștia.

 Prin urmare, pare că în acest context organizarea politică împotriva violenței structurale exercitată de către stat nu poate lua decât forme insurecționale.”

Fenomenul Pungeşti trebuie tratat cu discernământ şi în cadru democratic dacă nu dorim ca lucrurile să degenereze în sensul prezentat mai sus.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…

Buican, du-te, ascunde-te !
Buican, du-te, ascunde-te !

Invitat la podcastul Bumerang al doamnei Magda Popescu, șeful liberalilor vâlceni Cristian Buican m-a șocat prin aspectul prăfuit și discursul…

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…