Disperare. Ana Maria Pătru face prostii în închisoare

Absolut dramatic ceea ce se întâmplă cu Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente.

Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, arestată, la sfârșitul anului trecut, într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești, i-a scris, din celulă, mai multe scrisori fostei directoare a companiei SIVECO, Irina Socol, în care îi solicita acesteia să dea decla-rații în fața procurorilor, astfel încât să obțină atât eliberarea din arest, cât și o eventuală condamnare cu suspendare în dosarul în care era cercetată. Mai mult, Ana Maria Pătru i-a cerut Irinei Socol sume de bani, de ordinul a sute de mii de euro, pe care fosta șefă a AEP i-ar fi împrumutat de la cămătari, bani despre care spune că nu îi poate face rost din vânzarea autoturismului Land Rover și a apartamentului din București, pentru că niciodată nu ar putea să le înstrăineze la prețul pe care l-a achitat inițial. Pentru ajutorul pe care Irina Socol ar fi urmat să i-l acorde, fosta şefă a AEP promitea recuperarea înmiită a banilor și acces la „relațiile sus-puse pe care le are încă”.

Citiți tot articolul AICI

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…