”Desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii”!

 

 

 

 

 

 

 

Desfiinţaţi România, netrebnicilor, nu vă mai prefaceţi că avem o ţară! Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot! Ce să alegem, o gaşcă de târâtoare la porţi străine? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare aici? De ce să ne amăgim că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au şi o exercită după cum le vine cheful? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru.

Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva. Deşi, inşii ăştia – parlamentari şi miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington. Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor satrapic.

Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis aşijderea cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare. Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal.

Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar despuiați şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români, ni se repetă întruna. Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii! Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală.

Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un ţâşti-bâşti împins de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului. Îi explică pierit că sunt puterea legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că abia se abţine să nu scuipe. America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun? În colonie merge şi aghiotantul.

Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii. Ce vreţi, naivii şi-au imaginat că procedura de legiferare le aparţine lor, nu străinilor! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu, politrucilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului?! Ăştilalţi şi ei aidoma, nu se lasă, fiecare umblă cu turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii!

Marian Nazat

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…

Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…
Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…

Filarmonica Pitești pregătește unul dintre cele mai așteptate momente artistice ale ediției din acest an a Simfoniei Lalelelor. Vineri, 17…

Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…
Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…

Primăria Orașului Călimănești informează cetățenii că, în perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura operațiuni…