Prezentăm mai jos declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis puricată:

Declarația politică adoptată astăzi de Parlamentul României – a cărei analiză detaliată din punct de vedere juridic pune sub semnul întrebării rigoarea conceptelor și argumentelor – deși clamează rolul Parlamentului în arhitectura instituțională a statului român (Cum adică clamează,acest rol cheie există) în fapt se constituie într-un semnal îngrijorător cu privire la perspectiva pe care Parlamentul o are asupra modului în care el se relaționează cu celelalte autorități și instituții ale statului, precum și cu societatea civilă. (Parlamentul este singurul for democratic şi aşa se relaţionează la celelalte instituţii).

Luând ca pretext un act normativ al Guvernului adoptat în absența oricărei delegări legislative (Nu este nevoie, Guvernul putea emite ordonanţe de urgenţă) din partea Parlamentului și puternic contestat de societatea civilă (ONG-uri interesate şi grupuri manipulate), invocând o decizie a Curții Constituționale a cărei motivare nu este cunoscută încă (Nu contează, important este că CCR a vorbit despre încălcarea statului de drept), declarația politică a Parlamentului afectează însuși principiul cooperării loiale dintre instituțiile statului, fundamentat și dezvoltat constant în jurisprudența instanței de contencios constituțional.(Cooperare loială câtă vreme preşedintele se declară în plen adversarul PSD ?).

Adecvarea Parlamentului la realitatea societății românești contemporane implică mai mult decât simpla afirmare a faptului că „autoritatea sa legislativă este unică și indivizibilă”, că el „beneficiază de un drept exclusiv de a trage Guvernul la răspundere”, că este „singurul reprezentant constituțional al întregii societăți” sau că „opinia structurată și legală a societății românești este exprimată în mod legitim și cu exclusivitate numai de Parlament” ori că „Parlamentul asigură legătura constituțională între Președinte și societate”. (Da, înseamnă chiar mai mult decât atât, Parlamentul suntem noi, cu votul nostru, cu opţiunile noastre politice).

Deteriorarea imaginii publice a Parlamentului (Urmărită constant în ultima vreme chiar de către preşedintele României) și scăderea încrederii cetățenilor în autoritatea care astăzi își reafirmă „supremația politică față de toate celelalte instituții publice” (A scăzut încrederea şi faţă de Preşedinte, chiar abrupt şi după o scurtă redresare datorată sceneriilor puse la cale de instituţia specializată, va scădea din nou) nu își vor găsi soluția prin transferul de responsabilitate asupra Președintelui României, CSM, sau asupra altor „agenții ale statului de ordin judiciar sau ținând de sfera siguranței naționale” (Parlamentul chiar ezită să acuze deschis SRI, DNA şi CSM. Păcat) ori, în ultimă instanță, asupra cetățenilor care îndrăznesc să se exprime liber împotriva unor acțiuni care pun în pericol statul de drept și valori ale democrației.(Se exprimă agresiv şi fără autorizaţie). Impresia Parlamentului că ar fi o instituție „redusă la condiția de spectator al unor decizii politice” ar putea fi schimbată prin asumarea unor dezbateri autentice și transparente, printr-un act de legiferare responsabil și previzibil în interesul general al societății, printr-un control eficient asupra executivului în ansamblul său, și nu limitat doar la întrebări și interpelări adresate membrilor Guvernului.(Aici, Iohannis are dreptate).

Constituția României stabilește că Președintele României este ales direct de cetățeni. El are legitimitate și reprezentativitate egale cu ale Parlamentului (Atât cât poate un singur om în comparaţie cu sute de alţi oameni aleşi) și, ca atare, Președintele României nu devine „prin efectul Constituției, exterior societății”, ci, dimpotrivă, atunci când se manifestă, Președintele României exprimă interese ale societății. (Nu întotdeauna, ba chiar dimpotrivă). Așa cum a constatat și Curtea Constituțională, o elocventă ilustrare a faptului că Președintele României este obligat să aibă un rol activ și că prezența sa în viața politică nu se poate rezuma la un exercițiu simbolic sau protocolar, rezultă din dispozițiile articolului 80 din Constituție, care consacră rolul șefului statului de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercitând funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate. (Nu aţi mediat deloc, aţi incitat). Prin urmare, pozițiile exprimate de Președintele României sunt departe de a fi „păreri”, cu atât mai puțin „particulare sau parțiale” și se concretizează în acțiuni și acte menite să realizeze rolul reprezentativ al Președintelui României.(Bine ar fi să fie astfel dar expresii de genul O gaşcă de penali cu care Iohannis gratulează Guvernul demonstrează contrariul)

Legea fundamentală a consacrat un principiu esențial pentru conduita tuturor autorităților și a tuturor cetățenilor, anume acela ca „nimeni nu este mai presus de lege”. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, autoritățile publice, inclusiv cele reprezentative la nivel național – Parlamentul și Președintele României – sunt ținute să respecte cadrul constituțional existent. Pe de altă parte, aceasta înseamnă că nicio autoritate publică nu poate limita prerogativele celorlalte.(Ba da, Curtea Costituţională). În măsura în care „judecățile Președintelui României, ale CSM și ale reprezentanților Ministerului Public” sunt calificate drept „neconstituționale și inacceptabile”, Declarația politică adoptată astăzi de Parlament poate fi considerată o formă de presiune. Astfel, sesizarea Curții Constituționale de către Președintele României sau de Consiliul Superior al Magistraturii ar deveni discutabilă (Jenantă, nu discutabilă, în măsura în care CCR a declarat că Ordonanţa 13 era constituţională) , iar anchetarea și judecarea faptelor de corupție s-ar transforma în acțiuni contestabile. Însăși Curtea Constituțională ar trebui să reflecteze serios ori de câte ori ar avea de soluționat o cauză în care implicat ar fi și Parlamentul, de vreme ce acesta evaluează constituționalitatea acțiunilor și deciziilor altor autorități publice.(O ameninţare la adresa Curţii Constituţionale).

Constituția României a construit un sistem în cadrul căruia autonomia instituțională este echilibrată prin colaborarea reciprocă și cooperarea loială a instituțiilor fundamentale ale statului. Luând act de Declarația politică adoptată de Parlament, Președintele României va continua să își exercite toate atribuțiile constituționale în beneficiul poporului român, unic titular al suveranității naționale. (Poporul român este cu mult mai mare decât Piaţa).