De ce ziarul CRITERII POLITICE îşi doreşte desfiinţarea VTV

romeo radulescu

În urma unor discuţii fireşti apărute în presă cu privire la posibila vânzare şi plecare din Vâlcea a VTV, aş face câteva observaţii de bun simţ.

În primul rând, mărturisesc că am iubit enorm VTV, iar emisiunea „Criterii politice” mi-a fost de ajutor într-o perioadă când urmăream să mă relansez ca ziarist în Vâlcea.

În acelaşi timp, am suferit văzând că VTV trăieşte din resurse externe, practic din sponsorizarea familiei Maria şi Ion Tudor, înregistrând lunar pierderi uriaşe. Nu mi-a convenit să văd că cineva pierde sume mari de bani pentru a întreţine, de amorul artei, exprimarea publică în judeţ. De ce, în fond, atâta bunăvoinţă şi până când ? Această întrebare a fost ca o piatră în pantof în fiecare dintre cele aproape 1500 de seri în care am mers spre sediul VTV.

Măcar dintr-o omenească simpatie şi preţuire faţă de familia Tudor mi-am dorit ca această situaţie absurdă să înceteze.

Pe de altă parte însă am motive strict profesionale să îmi doresc desfiinţarea VTV, iar managerii din presa locală vor înţelege ce spun.

VTV a fost (încă este) liderul presei din zonă, reperul ei incontestabil, şeful de coloană în spatele căruia s-au încolonat, mai mult sau mai puţin vizibil, toate celelalte media.

Emisiunea Criterii politice a fost (este încă) orice s-ar spune liderul presei politice din zonă.

Pe cale de consecinţă, ziarul Criterii politice s-a aliniat şi el, precum celelalte medii de informare în masă, în spatele emisiunii cu acelaşi nume.

Criterii politice VTV bătea zilnic Criterii politice ziarul.

Ori, să ne înţelegem, cămaşa e mai aproape decât haina, iar situaţia aceasta în care îmi făceam seară de seară concurenţă mie însumi nu a fost deloc convenabilă.

Dacă VTV va dispărea, ceea ce încă nu e deloc sigur, locul său în media locală va fi luat nu de vreo altă televiziune, întrucât TV Vâlcea 1 se va trezi cu patronul informal la închisoare, iar TV Etalon are probleme financiare uriaşe.

Locul VTV va fi luat de grupul de ziare care s-a detaşat prin audienţă şi în care un rol inconfundabil îl deţine ziarul Criterii politice.

Desigur, atât noi cât şi colegii noştri din acest grup vom fi nevoiţi să ne modernizăm rapid exprimarea (las la o parte ca fiind secret profesional cum o vom face) în aşa fel încât să se observe cât mai puţin că VTV a dispărut din peisaj.

Sper că se înţelege acum de ce spun că dispariţia VTV nu poate fi decât pe placul grupului de presă fruntaş. Oricum am lua-o, dispare un concurent pe piaţa opiniei politice şi nu oricare – cel mai important.

Care va fi cel mai important în continuare ?

Noi credem că ziarul Criterii sau, oricum, grupul de ziare cu performanţe în trafic.

Dar vom vedea ce va fi. Oricum, până la momentul în care scriu aceste rânduri VTV nu s-a vândut, există, există în Vâlcea şi cine ştie ce surprize ne poate oferi.

Ceea ce nu înseamnă că observaţiile de mai sus îşi pierd valabilitatea.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…