Observ mesaje de la diferite persoane publice date cu prilejul așa-numitei Zile Internaționale a Libertății presei.

Nu mă interesează, ba chiar mă stingheresc, cu toate că de peste 30 de ani trăiesc din scrisul la ziar.

Încă nu am întâlnit pe cineva din afara presei care să înțeleagă ce este ziaristul și ce este presa. Pur și simplu, presa este considerată un domeniu în care lucrează leneșii, ratații, cei care nu pot face altceva.

În România, cel puțin, a fi ziarist este sinonim cu a fi un ciudat care nu e pe treaba lui.

Nu am de gând să insist pe amănuntele vieții de ziarist, sunt prea mult și prea diverse, dar spun că pentru a face o figură normală în presă trebuie să renunți la întreaga liniște a vieții tale.

Ești ziarist în orice clipă, la masă, la plimbare, în dragoste, în somn. Nu cunosc o altă meserie care să solicite tot și să te golească de tot ce ești.

Aflat într-o documentare fără sfârșit, într-o căutare continuă a subiectelor și a unghiurilor de abordare, obligat să se informeze până cade lat, ziaristul este una dintre cele mai muncite și ostenite ființe de pe pământ.

În România, respectul față de ziarist se apropie de cota zero, asta și din cauză că breasla este parazitată de personaje oribile, idioți cu ifose, târfe cu respect. refugiați financiar și ratați sub acoperire.

Libertatea este ciuntită exact de cei care o clamează și mă refer aici la controlul rețelelor de socializare. Dacă scriu că dl X, președinte, a provocat alegeri omorând oameni, aflu că nu respect standardele comunității.

Standardul este minciuna, ea este cea dintâi dintre forțele care guvernează lumea. 

Meseria a ziarist conține paradoxul că pe cât ești de important, pe atât ești de discreditat. Dacă nimeni nu e profet în țara lui, tot la fel, nimeni nu este ziarist, în ochii lumii ziaristul dă cu rest.

Tărâm al iluziilor pierdute, al ultimei picături de vlagă puse în ceea ce scrii, al permanentei nemulțumiri de sine și al îndoielilor fără sfârșit, presa este viața și moartea nostră de toate zilele.

Îi salut pe colegi și pe cei câțiva oameni care dacă nu ne prețuiesc, cel puțin nu ne disprețuiesc.

Presa este la fel de liberă pe cât sunt cititorii ei.

Adică, din ce în ce mai puțin.

Gheorghe Smeoreanu