Luni seara, Dan Voiculescu a înţeles. Că nu mai este mult şi va pierde lupta. Dar nu este o luptă a sa personală şi este una paradigmatică. Voiculescu a înţeles că după Năstase, Voicu, îi urmează şi lui şi restului rândul.

Că România are un singur sens, indiferent cât de aclamat a fost Năstase, de adulat, la congres, el rămâne pentru lumea bună un infractor. Iar acest popor se va emancipa chiar şi pe rând, indivizii acestei ţări vor intra în uniune. 

Nu e mult, pentru unul ca mine, poate că da, dar anul 2050 va arăta o cu totul altă Românie, una demnă, una civilizată, una cu reguli, una în care românii nu se vor scobi în nas pe stradă, nu-şi vor aranja scula din mers, nu vor râgâi la bere şi mici, nu vor face afaceri cu statul, nu vor vota populist, nu vor mai discuta politici ieftine în birturi pe uliţele prăfuite ale satelor comunei Dâlga. 

Nu-şi vor mai pişa copii prin parcuri, nu se vor lua de tipe pe stradă, vor respecta şcoala, nu vor plagia, nu vor suspenda preşedinţi pentru că aşa vor muşchii lor. 

Nu vor avea dezacorduri verbale, nu vor fi şemecheri şi oportunişti. Nu vor fi falşi creştini, nu se vor închina prin faţa bisericilor că aşa e moda. Nu te vor claxona la semafor când e încă galben. 

Vor vorbi independent de clişeele politice, vor face chiar politică europeană demnă de a 7-a ţară a Uniunii. 

În 2050, când toţi activiştii de partid vor fi fosile din cretacic, când capitaliştii de după anii 90 vor fi dispărut de mult, când istoria va avea acuraţeţea scrisului unor tineri care acum se nasc în maternităţi. 

Eu poate nu voi mai exista atunci, dar ştiu că, România are o şansă. Azi, România lui Voicu pierde, România lui Joiţa şi Stănoiu se frânge, România ultimilor colaboratori ai Securităţii trage să moară, horcăie, zbiară, dă din picioare, are la catafalc multă prostime, dar pe care biologicul îi va anula şi pe ei. Un conflict al paradigmelor.

Poate că românia lui Voicu moare sângerând exact pe unde a sângerat fruntaşul pesedist.  

 În 2050, nepoţii actualilor români care muncesc în Italia, Spania vor scrie alte reguli, alte principii, vor avea unghiile tăiate şi vor zâmbi necrispaţi pe stradă. Vor mirosi frumos, vor mirosi elegant.

Am să trec pe lângă maternitate în seara asta şi am să mă uit la geamurile aprinse de la saloane şi am să fiu fericit pentru micuţii care scâncesc pe acolo în ultimele zile. 

Am să mă bucur pentru România lor din 2050. O merită şi o vor respecta, aceşti micuţi vor simţi altfel steagul de pe stâlp, steagul de la o competiţie sportivă, imnul, parlamentul şi preşedinţia.