Ilorian Păunoiu, poetul vâlcean care a trecut astăzi la Domnul, a fost și este un sfânt canonizat doar de memoria mea şi a altora ca mine.

Trebuie, pentru a face înţeleasă fraza de mai sus, să spun lucrurilor pe nume.

Ilorian era complet paralizat, nu îşi putea mişca decât ochii şi limba.

În pofida acestui handicap total, sufletul lui a fost întotdeauna curat, starea lui de spirit era permanent pozitivă.

Precum Iov, în focul nenorocirii, îi aducea permanent slavă lui Dumnezeu prin vorbe de zi cu zi şi prin poezie.

Cu patru zile înainte de moarte, Ilorian a definit existenţa într-un mic poem premonitoriu dar plin de nădejde.

A fi

 A fi nu este o poveste

Si nu e loc de afisat
A fi inseamna an-lumina
Intr-un cuvant neterminat!

A fi e flutur de o iarba
Un fulg din plopul vanturat,
Cand lacrima prelinsa parca
E sarutata de-un oftat!

A fi sunt eu si poti fi tu
Cand ai doar ganduri diafane;
Particula de la zenitul
Neinventatelor piane!

Pentru Ilorian Păunoiu există doar A FI, expresia A NU FI nu există.

Aceasta este moştenirea de idee şi credinţă a celui ce tocmai a trecut la cele veşnice.
Ilorian ştia că e etern şi ne-a spus-o şi nouă.

Ne vom revedea, Ilorian, şi vom face o emisiune de televiziune şi în ceruri. Nu vei mai fi purtat pe braţe până în studio, vei fi purtat pe aripi de îngeri, asta ca să nu mergi singur.

Fiindcă acolo vei putea merge, sigur, şi singur.

Gheorghe Smeoreanu