Încă din timpul campaniei electorale mi-am dorit să scriu acest articol, dar fiindcă orice campanie presupune să te ocupi de candidaţi şi nu de alte personaje, am amânat ideea.

 

Despre ce este vorba.

 

În timpul campaniei, am urmărit cu mult interes activitatea jurnalistic – feisbucistă a unui aprig susţinător al candidaţilor USR.

 

Este vorba despre tânărul ziarist Adi Pană.

 

Sunt sigur că mi se va spune că ar trebui să-l las în plata Domnului pe Adi Pană deoarece este un jurnalist minor, de care au auzit doar amicii lui şi poate nici amicii nu îl consideră ziarist.

 

Am însă altă părere.

 

Mie mi se pare că Adi Pană este ceea s-ar putea chema, parafrazând o sintagmă creştină, Sfântul Jurnalist Fără de Arginţi.

 

Sunt sigur că Sfântul nostru i-a sprijinit pe Sfinţii de la USR pro bono, aşa, ca între Sfinţi.

 

Lucru rar în presă şi, ca atare, de apreciat.

 

Întotdeauna când mă preocupă intens o idee, intru într-o stare de transă şi îmi găsesc izvoarele aşa cum căutătorii de aur sau săpătorii de fântâni o fac.

 

Cu mulţi ani în urmă, având intuiţia că un cunoscut poet a plagiat o carte, am intrat în depozitul unei biblioteci şi, după vreo zece minute de adulmecare,am pus mâna pe un volum de A.E. Baconski. Poetul nostru copiase o proză a acestui autor şi o transformase în vers alb. Nu citisem proza în viaţa mea, dar am ajuns la ea ca un copoi care ajunge la vizuina vulpii.

 

Aşa şi de data asta.

 

Am o casă, de fapt o cabană cu etaj, ticsită de cărţi. Aş putea spune că am construit-o nu neapărat pentru a sta la gura sobei cu femeia şi prietenii, ci mai ales pentru a le găsi cărţilor adăpost.

 

Am urcat la cabană gândindu-mă la Adi Pană şi, după adulmecarea necesară, am coborât ţinând în mâini cartea lui Amos Oz intitulată „Cum să lecuieşti un fanatic”.

 

Fanaticul, intutil să o mai spun, mi se pare a fi Adi Pană.

 

Adi Pană, departe de a fi un simplu ziarist, tinde să devină, pentru mine cel puţin, un substantiv comun.

 

Zici adipană şi te gândeşti la toţi cei care au susţinut, cu o fervoare demnă de sfintele în extaz pe care le admira Cioran, nişte candidaţi la funcţia de parlamentar care nu aveau mai nimic în cap în afară de ideea că ei sunt cinstiţi şi ceilalţi sunt hoţi, că ei sunt curaţi şi ceilalţi sunt murdari, că ei sunt frumoşi ca nişte zei, iar ceilalţi sunt urâţi ca foamea.

 

Când susţii o idee fără argumente, te numeşti fanatic şi cazi sub incidenţa cărţii lui Amos Oz.

 

Ce spune Amos Oz.

 

Fanatismul dispare atunci când apare „o nuanţă de relativism”.

 

Nimic spectaculos în această observaţie. Da, dar dacă vrei să fii adipană, trebuie să nu ai îndoieli. Un adevărat adipană este şi treaz şi în somn, şi pe soare şi pe furtună, convins că doar el şi amicii lui au dreptate, în vreme ce noi, pe post de muritori de rând, ne aflăm într-o gravă eroare.

 

Eşti un adipană, ţii cu USR ! Nu ţii cu USR, nu primeşti insigna de adipană. Mai mult, eşti un trădător.

 

Fiindcă scrie Amos Oz: „Se poate spune că pentru fanatic a nu fi fanatic înseamnă, într-o oarecare măsură şi într-un anumit fel, a fi trădător”.

 

Cine nu a fost fanatic susţinător al lui Nicuşor Dan şi al partidului acestuia, partid fără program, fără ideologie şi, în concluzie, fără sens, a fost catalogat drept trădător.

 

Evident, un adipană nu îţi dă voie să ţii cu altcineva, fiindcă „În cele mai multe cazuri, fanaticii nu ştiu să numere decât până la unu, doi e o cifră prea mare pentru ei”, după cum ne asigură Amos Oz.

 

Ce te faci dacă întâlneşti un om suferind de adipană sau chiar pe însuşi Adi Pană suferind de adipană ?

 

Îi recomanzi un strop de imaginaţie, deoarece, spune Oz, „fanaticul are o fire foarte sentimentală şi, în acelaşi timp, complet lipsită de imaginaţie. Şi acest lucru îmi dă uneori speranţa că injectarea unui strop de imaginaţie îl poate face pe fanatic să se simtă stingherit. Nu e un leac rapid, nu e un tratament rapid, dar poate fi de folos”.

 

Fiindcă Adi Pană suferă de adipană, îi recomand colegial să îşi lase mintea să zboare spre alte zări, acolo unde nu există nici Nicuşori, nici userişti, adică persoane în vogă, ştiut fiind de la Amos Oz că „idealizarea conducătorilor politici (…) adorarea persoanelor în vogă pot reprezenta alte forme de fanatism”.

 

Scriu acest articol deoarece mulţi români au suferit, la vreme de campanie electorală, de sindromul de adipană.

 

Prototipul, adică necunoscutul şi minorul ziarist care a dat numele acestei boli, este însă un ins foarte de treabă, generos, politicos câtă vreme îi laşi idolii în pace. Amos Oz ne asigură de următoarele:

 

„Fanaticul este o făptură care debordează de generozitate. Adesea, fanaticul este mai interesat de tine decât de el însuşi. Vrea să-ţi salveze sufletul, vrea să te mântuiască, vrea să te scoată din robia păcatului, greşelilor, fumatului, credinţei sau lipsei de credinţă, vrea să-ţi îmbunătăţească alimentaţia sau să te vindece de năravul băuturii ori al votării cu cine nu trebuie”.

 

Oz îl citează pe poetul israelian Yehuda Amichai care spune că „Acolo unde avem dreptate nu poate creşte nicio floare” şi ne îndeamnă să nu fim „fanatici ai antifanatismului”.

 

Convins fiind şi eu de aceste adevăruri, mă opresc aici cu dizertaţia mea despre adipanism.

 

Sper că nu am fost rigid şi că am privit adipanismul cu îngăduinţă şi cu un strop de umor.

 

Atrag atenţia cititorilor acestor rânduri că deşi ei , spre deosebire de mine, nu îl cunosc pe Adi Pană, au precis pe cineva suferind de adipană în preajma lor.

 

Cum să vindeci un om bolnav de adipană ?

 

Zâmbindu-i.

 

 

Gheorghe Smeoreanu