Cu banii Teatrului ”Al. Davila” pe un an, prestigioasa revistă ”Argeș” ar trăi până în secolul XXII

 

 

 

 

Încep prin a spune că sunt un fan declarat al Teatrului Alexandru Davila din Pitești. Am scris despre spectacolele acestei ilustre instituții de cultură mai multe cronici elogioase, am realizat interviuri cu personalități ale teatrului. Sunt mândru că la Pitești există acest minunat teatru.

 

Am însă unele mirări pe care, mai ales în contextul austerității cu care ne confruntăm, le consider legitime. Teatrul Alexandru Davila este nu doar cea mai veche instituție de cultură din Argeș, dar și cea mai scumpă, ca să zic așa. Din raportul distinsului manager Dan Tudor, pe 2024,  reiese că ori de câte ori a deschis ușa, teatrul a cheltuit peste 20. 000 de euro, bugetul anului trecut depășind 3.000.000 euro, cu circa 500.000 euro peste bugetul Filarmonicii.

 

Desigur, cu acești bani, presigioasa revistă Argeș ar trăi până în secolul XXII, iar Uniunea Scriitorilor, filiala Argeș (Argeș, Dâmbovița, Vâlcea) ar da premii minim 200 de ani. Ziarul pe care îl citiți ar trăi cu această sumă 62,5 ani.

 

Doamne, ce reverie !

 

Desigur, arta de calitate costă și nu sunt eu în măsură să evaluez dacă un spectacol la care se aplaudă la scenă deschisă e exagerat de scump, ori nu. Totuși, în aceste vremuri grele pentru români, aș vrea măcar să nu mai auzim, insinuant și manipulator, că avem regizori și actori prost plătiți.

 

Se poate ?

 

În context, ar fi de văzut și de spus publicului cum s-au distribuit cei 100.000 de euro pe colaborări, iar în acest sens, cu tot respectul cuvenit și precizând încă o dată că nu judec, doar mă informez pentru public, voi face o solicitare pe Legea 544 cu câteva întrebări, din care spicuiesc:

  • Există actori care nu au jucat deloc în decursul unui an dar și-au luat salariul ?
  • Cât costă un spectacol al secției dramă, la alegere, defalcat pe regie, decoruri, muzică etc. ? În cazul în care regizorul este colaborator, este de aflat ce drepturi de autor s-au contractat, iar dacă este angajat, ce cuantum a avut salariul pentru perioada pregătirii spectacolului.

 

O altă problemă este aceea a Consiliului Artistic. În proiectul fostului manager Nicolae Poghirc se specifica faptul că acest consiliu are 8 membri externi instituției. În proiectul managerului actual se vorbește despre faptul că ”ar putea avea” membri externi. Întrebările ar fi:

  • Are Teatrul Alexandru Davila un Consiliu Artistic valid, funcțional ?
  • Cine sunt, dacă sunt, mambrii externi și cu cât sunt, dacă sunt, plătiți ?
  • Există decizii scrise ale Consiliului Artistic ? Le putem vedea trimestrial pe site-ul instituției ?

 

Desigur, în viață, unii au noroc mai mare, unii mediu, unii nu au noroc. Spre deosebire de regizori și actori, scriitorii, de pildă, sunt niște rude sărmane. Nimeni nu îi plătește să scrie, scriitorii din Uniunea Scriitorilor, Filiala Argeș, nu primesc nimic de la buget, iar cărțile și le vând de la om la om.

 

Mai bine regizor,

decât scriitor,

mai bine actor

decât autor.

 

Am glumit, desigur, am parafrazat ceva, forțând umorul. Un umor amar, dar nu contează.

 

Am și alte întrebări de pus pe Legea transparenței privind accesul la informații de interes public.

 

Sunt sigur că, după ce voi face solicitarea, adică în curând, onor managerul, precum și Consiliul de Administrație, chiar și Consiliul Artistic, în caz că există, se vor grăbi să ne răspundă cu aceeași bucurie cu care noi am întrebat.

 

Exclud varianta  vulgară potrivit căreia minunata instituție ar fi  opacă administrativ și financiar, precum și vanitoasă artistic și social din păcătoase motive arghirofile.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fundația ”Dana Voiculescu” a adus speranță, sănătate și zâmbete elevilor din Stoilești
Fundația ”Dana Voiculescu” a adus speranță, sănătate și zâmbete elevilor din Stoilești

Ziua de astăzi a fost despre bucurie, comunitate și generozitate! ,,Caravana Solidarității” a poposit și la școala noastră, aducând daruri…

Proștii, ticăloșii, activiștii care îl mușcă de fund pe primarul Mircia Gutău. O emisiune de…
Proștii, ticăloșii, activiștii care îl mușcă de fund pe primarul Mircia Gutău. O emisiune de…

Unii sunt proști: De câte ori câștigă Gutău alegerile simt că sunt mai sărac. Postarea aparține unui prost leneș. Sărăcia…

VIDEO. Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din Pitești, reabilitată integral!
VIDEO. Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din Pitești, reabilitată integral!

Astăzi, 14 august 2026, au fost recepționate lucrările de reabilitare a sălii de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 15 – 23 august
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 15 – 23 august

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la evenimentele organizate prin instituțiile de cultură subordonate și prin parteneri ai instituției.  …

27 de persoane cu dizabilități, relocate după o percheziție într-o locuință din Olt
27 de persoane cu dizabilități, relocate după o percheziție într-o locuință din Olt

O situație descoperită în urma unei sesizări făcute la 112 a dus la intervenția autorităților într-o locuință din comuna Mihăești,…