Clubul F.C. Argeș rămâne consecvent și, în ultimă instanță, va merge la Tribunalul Sportiv

 

 

 

 

 

 

Cineva spune pe Facebook precum că e nevoie de o pauză de tras sufletul la Clubul F.C. Argeș, înainte de schimbările care trebuie să aibă loc în organigramă și stil de lucru.

De acord, dar suporterii au nevoie de semnale pentru a ști dacă se mișcă ceva și care este direcția.

Una dintre întrebări este dacă se va merge înainte cu contestația împotriva clubului Dinamo privitoare la acordarea licenței în condițiile insolvenței. Viorel Tudose a provocat temerea că F.C. Argeș s-a răzgândit, spunând pentru Prosport:

” Mă întrebați dacă vom mai merge la TAS? V-am spus destul de clar să le transmiteți celor de la Dinamo felicitări pentru promovare, iar restul de acum încolo sunt vorbe și povești. Sunt prea la cald, dar de acum trebuie să ne gândim doar la un nou proiect de revenire în prima ligă. Noi trebuie să ne concentrăm doar pe noul nostru proiect de la FC Argeș!”.

Ei bine, finanțatorul a explicat că a fost așa, un moment fluid, că a încercat să vadă anumite reacții. Whatever !

Astăzi, marți, se așteaptă reacția din partea comisiei de licențiere, care mai mult ca sigur va fi una care neagă întâmpinările avocaților.

Important este că direcția este spre rezolvarea problemei la Tribunalul Sportiv.

Nici nu se putea altfel, după cum am explicat aici, iat textul contestației poate fi consultat aici.

Temerea principală este că apelând la TAS, între F.C. Argeș și Dinamo se creează o stare de inamiciție istorică, dar nimeni din Pitești nu ar fi putut închide ochii atunci când interesele clubului o cer.

În concluzie, chiar dacă procesul costă începând cu suma de aproape 10 mii de euro, continuarea demersurilor este singura soluție.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…