CJ VÂLCEA a efectuat recepția finală a investiției de retehnologizare a cazanului nr. 7 din CET GOVORA

Consiliul Județean Vâlcea a avut în implementare, prin axa prioritară 3 a Programului Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013, proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”.

Unul dintre cele trei contracte de lucrări, aferente proiectului, este Contractul de lucrări ,,Implementare proiect arzătoare NOx și reparații cazan 7 din CET Govora’’, încheiat cu asocierea Energoutil Contact SA – SCAM Management SRL – Contest SA.

Contractul a avut ca obiect principal proiectarea și implementarea măsurilor necesare pentru reducerea emisiilor de NOx la cazanul nr. 7 din CET Govora.

De asemenea, în cadrul acestui contract au fost prevăzute și verificarea structurii de susținere a cazanului, anumite lucrări de reparații, precum și retehnologizarea instalației de automatizare a cazanului nr. 7.

Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de investitor, a organizat, joi, 6 aprilie, recepţia finală a acestei investiţii, deosebit de importantă pentru asigurarea continuităţii serviciului de termoficare urbană, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Mă bucur că lucrurile au decurs conform graficelor, iar finalizarea lucrărilor s-a realizat cu respectarea termenului contractual și cu dovedirea tuturor parametrilor de performanță prevăzuți în contract.

În aceste condiții, darea în exploatare a cazanului nr. 7, retehnologizat, reprezintă un succes deosebit pentru toate părțile implicate în derularea acestui contract, dar și o premisă importantă pentru operatorul CET Govora de a obține Autorizația integrată de Mediu pentru cazanul nr. 7, care asigură producerea agentului termic furnizat Municipiului Râmnicu Vâlcea.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice-Consiliul Județean Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…