Pe când oscilam între două subiecte pentru articolul de astăzi, între analiza comentariului Al – Jazeera potrivit căruia strategia americano – israeliană împotriva Iranului funcționează și ideea lui Bolojan de a scoate PNL de la guvernare pentru a-și salva funcția din vârful partidului, dacă pe cea de premier nu o mai poate păstra, mi-a trecut prin minte ideea de a vă propune un subiect filosofic fundamental, anume dacă existența noastră are vreun sens.

Nu împart lumea între bogați și săraci, pentru că, vorba neurologului francez Dominique Laplane, am văzut mulți milionari în dolari sinucigându-se și mulți oameni fericiți, chiar dacă nu aveau după ce bea apă, îi împart pe semenii mei în două categorii:
– Cei care trăiesc fără să se întrebe dacă viața are vreun sens.
– Cei care își pun această problemă, măcar din când în când.
Filosofia din universități are valoarea ei incontestabilă, dar devine aur curat atunci când poposește în vile și cocioabe, în apartamente și în cutiile de carton ale oamenilor străzii, în familii și în mintea omului singur căzut pe gânduri.

Materialismul, a cărui casă este Occidentul, a produs mult bine și la fel de mult rău speciei umane, dar fizica cuantică, cea care a apărut acum 126 de ani, dar încă nu se învață în școli și despre care nu se discută la simpozioane, ne arată incontestabil că la baza lumii, în microcosmos, nu se află decât niște particule care nu au masă și, mai mult, arată că ar fi nelocalizate în spațiu și timp.

Citiți continuarea articolului AICI.