Acesta nu este un articol politic, ci unul existențial.

Extrag din memorie trei episoade care mi-au marcat percepția despre sărăcie.

1. Într-o oază din Sahara, doi bărbați foloseau, pe rând, o stropitoare de jucărie pentru a uda o plantă de vreo jumătate de metru înălțime. Stăteau, cum se zice, într-o rână, își treceau stropitoarea de la unul la celălalt și picurau apă la rădăcină aproape ritualic. Își umpluseră stropitoarea în firul de apă care străbătea oaza, un pârâu adânc doar de trei degete în care înotau pești mici cu spinarea ieșind în afară.

2. Eram la un restaurant așezat pe o lagună în capitala unei țări din America de Sud, chelneri cu tunici și mănuși albe serveau delicatese. În zare, se vedea insula lui Robinson Crusoe. La câteva sute de metri, puteam vedea un zid de beton extrem de înalt, al cărui rost nu îl înțelegeam. Un bodyguard m-a lămurit că zidul îi împiedică pe înfometații din munți să pătrundă în oraș pentru a cotrobăi prin tomberoane. Totuși, coborând de pe colina de nisip până la baza zidului, se vedea o urmă de pași. ”Cineva a încercat să sape la temelie și să treacă pe dedesubt, probabil a reușit, fiindcă nu se vede urma de întoarcere”, mi-a explicat bodyguardul.

Citiți continuarea articolului AICI.