Cel mai idiot Parlament de pe planetă ?

Cred că trebuie să admitem că sunt proşti.

Nu orice fel de proşti, ci din aceia făcuţi grămadă.

Ponta a plecat în Africa de Sud, ai lui au ticluit în noaptea care a urmat nişte legi care să legalizeze hoţia, a doua zi le-au votat în câteva secunde, apoi şi-au spus că treaba e rezolvată.

Stupid.

S-au apărat de Băsescu afirmând că face zgomot ca să acopere lucrările comisiei de anchetare a creditului de la CEC.

Mai stupid.

Au spus la televizor că, de fapt, legile astea ale lor nu schimbă nimic.

Peste măsură de stupid.

Acum, după ce au văzut reacţiile societăţii civile şi ale ambasadelor unor ţări importante, dau înapoi, spălându-se pe mâini de penali, trădându-şi, practic, infractorii cărora le promiseseră că-i scapă.

Incredibil de stupid.

Imi imaginez câte blesteme se abat acum pe capul lui Crin Antonescu, cel care a facut, speriat, pasul în spate.

Prea târziu, totuşi, fiindcă liberalii au votat fără excepţii.

În concluzie, am ales pe unii care nu sunt doar răi, sunt şi proşti.

Incredibil de proşti.

Măcar să fi încercat să ne păcălească mai inteligent, fiindcă se va duce vestea că avem cel mai idiot Parlament de pe planetă…

P.S. Acesta este Zgonea, şeful Camerei, fost student de trei ori repetent.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului
Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești trebuie să se pregătească pentru o întrerupere a apei potabile, programată marți, 21…

Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…
Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN7, în…

Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…
Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…

Primăria orașului Ștefănești reamintește obligațiile legale privind combaterea ambroziei, o plantă invazivă care trebuie îndepărtată de pe terenuri. Controalele vor…

De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești
De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești

 Cosmin Popa, Octavian Sachelarie și Marius Motreanu vă dau întâlnire joi, 23 aprilie, de la ora 15.00, la Centrul Multifuncțional,…

Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri
Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri

Două tinere din Râmnicu Vâlcea au fost reținute după ce au forțat o ladă frigorifică și au plecat cu mai…