Ce revendicări de 2 lei au protestatarii români în comparaţie cu ce au cerut Vestele Galbene

 

 

 

 

Să comparăm şi nimic mai mult.

Grupul Diaspora Pentru România, în calitate de organizator oficial al protestului, anunță revendicările mitingului din 10 august, printre acestea fiind organizarea de centre comunitare românești în Diaspora și implementarea nunărului maxim de parlamentari de 300.

Organizatorii spun că au 75 de revendicări, incluzând: finalizarea anchetelor și judecarea violențelor din 10 august 2018, timpul revoluției și mineriadelor, implementarea numărului maxim de 300 de parlamentari și a proporționalității acestora, implementarea punctului 8 de la Timișoara într-o formă legală și actualizată, reinstituirea libertăţii de exprimare prin modificarea legii adunărilor publice ce permite în acest moment abuzul autorităților, centrele Comunitare Românești din diaspora, modul de desfășurare a alegerilor, repatrierea, traficul transfrontalier în scopul exploatării sexuale și discriminarea copiilor români din Austria, demararea anchetei privind actele false și infracțiunile membrilor Consiliului Românilor de Pretutindeni.

Iată însă ce revendicări solide, în favoarea poporului francez, au avut Vestele Galbene.

1) SDF [oameni fără locuinţă; vagabonzi – n.n.] niciunul: URGENT.
2) Impozit progresiv pe venit (mai multe tranșe).
3) SMIC (salariu minim pe economie) la 1.300 de euro net.
4) Măsuri de sprijinire a întreprinderilor mici din sate și din centrele orașelor. (A se înceta construirea marilor zone comerciale în jurul orașelor mari, ce distrug întreprinderile mici) + parcări gratuite în centrele orașelor.
5) [Punerea în aplicare a unui… n.n.] Plan amplu de izolare a locuințelor. (A face ecologie înseamnă a face economii familiilor).
6) Grupurile MARI (MacDo, Google, Amazon, Carrefour…) să plătească MULT, iar cele MICI (meşteşugarii, PFA, IMM) să plătească PUŢIN.
7) Un singur sistem de securitate socială pentru toți (inclusiv pentru meșteșugari și auto-întreprinzători, persoane fizice autorizate). Gata cu RSI [Regimul Social al Întreprinzătorilor – n.n.].
8) Sistemul de pensii trebuie să fie solidar și, prin urmare, social. (Fără pensii pe puncte).
9) Să se pună capăt creșterii taxelor pe combustibil.
10) Să nu existe pensii sub 1.200 de euro.
11) Orice reprezentant ales va avea dreptul la un salariu mediu. Costurile sale de transport vor fi supravegheate și acoperite dacă sunt justificate. Drepturi la bonuri de masă și cec de vacanță.
12) Salariile tuturor francezilor, precum și pensiile și ajutoarele [sociale – n.n.] trebuie indexate la inflație.
13) Să ne apărăm industria: interzicerea delocalizării [instalarea întreprinderilor franceze în străinătate pentru scăderea costurilor de producţie – n.n.]. A ne ocroti industria înseamnă a ne ocroti propria îndemânare şi locurile de muncă.
14) Să se pună capăt detașărilor. Nu este normal ca o persoană ce munceşte pe teritoriul francez să nu se bucure de același salariu și aceleași drepturi. Orice persoană [străină – n.n.]ce obţine dreptul de a lucra pe teritoriul francez trebuie să fie egală cu cetăţeanul francez, iar angajatorul său trebuie să-şi plătească taxele la același nivel cu angajatorul francez.
15) Măsuri pentru siguranţa locurilor de muncă: să se reducă numărul CDD [contracte pe durată determinată – n.n.] pentru întreprinderile mari. Vrem mai multe CDI [contracte pe durată nedeterminată – n.n.].

Concluzia este că protestatarii noştri vor să slăbească statul şi să favorizeze statul paralel, în timp ce protestatarii francezi vor să întărească economia naţională şi protecţia socială.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…
Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu cei mai noi membri ai echipei Salvamont Argeș, voluntarii Florin…

VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…
VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…

Incendiul de vegetație izbucnit ieri, într-o zonă greu accesibilă din comuna Corbeni, a fost lichidat după o intervenție dificilă la…

Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…

Președintele președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, a anunțat cu satisfacție că „a fost aprobat transferul fondurilor…

Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…
Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei Deputaților un proiect de lege care…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…

„Calea spre lumină” – O incursiune în universul lui Constantin Brâncuși Vă invităm mâine, 11 martie, de la ora 12:00,…