Ce se întâmplă azi în politică este tipic unui război dur şi în concordanţă cu consecinţelor acestuia. Când un bloc militar se uneşte pentru a dărâma o redută, care aparent pare uşor de doborât, dar rezultatul este un eşec, ce urmează este predictibil, dacă privim la Blocada Berlinului. 

În primul rând nu se face o alianţă militară de asemenea proporţii împotriva uneia de mici dimensiuni. Implicit se vor găsi destule resurse pentru cea atacată ca să se compenseze diferenţa de forţe. Traian Băsescu, o ţintă redusă şi facilă, precum părea acum două luni, a primit în timp scurt o întreagă susţinere atât din partea elitei româneşti, cât şi din exterior. Astfel, echilibrul de forţe s-a restabilit. Resursele micii redute, deşi a fost asediată, au crescut aritmetic, printr-un pod aerian care a întors în două luni soarta războiului. 

În istorie acest tip de confruntare s-a întâlnit în anii 50 când Berlinul de Vest a fost asediat de comunişti. Izolat într-o mare roşie, războiul psihologic la care a fost supusă metropola germană a fost câştigat printr-un extraordinar pod european al aliaţilor occidentali, fără a se trage un singur foc. Deşi, să nu uităm, blocada sovieticilor era realizată cu tot tacâmul, adică armamentul din dotare. Şi astfel, Berlinul de Vest a câştigat confruntarea, apărând ulterior acel status-qvo care i-a înnebunit pe sovietici, ani buni. Mai mult, a fost la un moment dat unul din pilonii şubrezi, în urma câruia în 1989 s-a prăbuşit comunismul.

Ne întoarcem la noi, unde Traian Băsescu a ieşit neînvins din această poveste. În nici un caz învingător, dar reduta a rămas în picioare, iar în tabăra asediatorilor a apărut rumoarea, deznădejdea, resemnare. Au apărut disensiunile. Unii mai vor un asalt, alţii au realizat că reduta nu poate fi cucerită cu mijloace legale. Se propune chiar foc de armă asupra podului aerian, cum s-ar spune în cazul Berlinului, sovieticii ar fi trebuit să tragă în avioanele anglo-americane care veneau cu alimente pe care le paraşutau în Berlinul de Vest. Ce s-ar fi întâmplat? Stalin a fost raţional, ştia clar ce ar fi urmat, deşi de mii de ori ar fi dorit să apese pe trăgaci. Dar omenirea ar fi intrat brusc în marasmul celui de al treile război. Aşa e şi aici, probabil că liberalii fanatici sau Voiculescu ar juca la maxim cartea nebuniei şi ar miza pe o încălcare a regulilor europene, s-ar spăla la dos cu Uniunea Europeană, cu toate principiile, pentru a distruge reduta Băsescu. Şi poate că ar reuşi, dacă ar trage în podul aerian. Dar ce ar obţine? O victorie acum dar o înfrângere usturătoare pe mai târziu, ar târâ România într-un conflict cu Uniunea Europeană care nu se stie unde ar  duce. Asta a gândit şi Stalin. Nu era deloc pregătit pentru o confruntare de proporţii cu lumea liberă şi în consecinţă a acceptat acel status-qvo – Berlinul de Vest.

În aceste condiţii, o parte din beligeranţi, mă refer la social-democraţi, încep să fie lucizi. Şi ar fi culmea să fie acuzaţi de non-combat, judeţele baronilor PSD au avut cea mai mare prezenţă la vot. Dar încep să gândească, evaluându-şi pierderile de câmpul de luptă. Eşecul i-a pus într-o situaţie jenantă cu socialiştii europenii, credibiliatea liderului Ponta este la cea mai scăzută cotă în exterrior, procentele pe plan intern scad de la o zi la alta. Prea multe pierderi în urma unei lupte dusă cu toate resursele din dotare. Pentru PSD este un rezultat echitabil şi această remiză. Nu au fost înfrânţi şi nici nu au câştigat. Sunt încă în picioare. Şi atunci ce rost are să rişte totul, pentru un rezultat incert. Aşa a făcut şi Stalin, privind harta Europei, a preferat să-şi păstreze Estul şi a acceptat Berlinul de Vest ca pe o cauză pierdută. Un alt război nu se ştie ce rezultat ar fi dus. Şi atunci remiza i-a convenit, nu pierdea ce avea până în acel moment printr-o nebunie.

Treaba rămâne însă cu PNL, care nu va renunţa. Pentru că ei nu prea au nimic în acest moment. Reduta, potrivit protocolului cu PSD le-ar fi aparţinut lor în urma victoriei. Nu au decât o singură variantă, să rişte, să joace la risc, să convingă oastea celor 7,4 milioane de necesitatea unui nou război. Dar nu se pot baza pe PSD aici. PSD nu va intra într-o astfel de nebunie. Şi atunci va apărea ruptura. Dincolo de loialitate, PSD doreşte să mai existe şi pe viitor ca partid şi se vor retrage. Vor rămâne pe front celule răzleţe fanatice PNL, care vor trage spre redută, dar care vor fi anihilate fără prea mult efort chiar de Traian Băsescu.