România este ţara bugetarilor de lux. Oameni ca Lulache, cea care conduce azi Nuclearelectrica, fac parte din cei 1000 de indivizi pe care îi găsim de mai bine 8 ani prin rotire în diferite funcţii înalte ale administraţiei centrale. Aceştia fac parte dintr-o ocultă, un fel de caracatiţă transpartinică şi, funcţie de guvernare, se adaptează foarte uşor pe funcţii raportat la gradul de cumetrie pe care îl au cu un mahăr al zilei.

Astfel, actualii directori din autorităţile centrale – aeronautică, nucelară, hidro, loterie, financiare, autostrăzi etc nu sunt profesionişti, dar au salarii care se calculează în mii de euro pe lună. Aceştia au legături directe prin soţi, soţii, amante, socrii cu PSD, PDL sau PNL. Dar la nivel foarte înalt. 

Stresul lor de zi cu zi este nu de a face performanţă în postul pe care îl ocupă, ci de a menţine relaţiile sau de a se menţine în graţiile mentorului. Pentru că ei ocupă aceste funcţii prin decapitarea altuia şi ştiu că acest mod devine posibil şi pentru schimbarea lui din funcţie. Nu sunt mulţi, sunt doar 1000 în toată ţara care au un puternic simţ de adaptare. Ei primesc de exemplu un salariu de 10.000 de euro pe lună dar nu îl iau pe tot, cote din el merg direct spre binefăcător. Un astfel de funcţionar înalt rămâne, să spunem, cu 5000 de euro, restul de 5000 se împarte spre „binefăcători” – miniştrii, deputaţi, şefi de partid, oameni de casă ai aparatului de conducere. De exemplu: 

Un ministru din cabinetul Ponta îi spune lui X care urmează să ocupe de exemplu o funcţie înaltă la ANRE, agenţia care reglementează energia electrică: „Vezi că de luni eşti director la departamentul tehnic, salariul tău este de 70.000 de lei pe lună care cu bonficaţii se poate ridica la 100.000. Eu zic că îţi sunt suficienţi 50.000. Restul mi-l dai mie şi  distribui eu către cei care m-au sprijinit în a te propune. 10% merge la ăla, 10% la ăla, 10% la celălalt. Tu ai grijă pe acolo, nu e nevoie să faci nimic decât să fii băiat de casă şi să răspunzi la orice solicitare a noastră, mai ales în cazul în care se vor face lucrări”. Şi uite aşa omul nostru, care la bază probabil este croitor, devine mare sculă în agenţie. Fiind băiat deştept îşi cultivă de pe acum un sistem de relaţii noi pentru că nu se ştie ce se poate întâmpla mâine.

Sistemul coboară până la nivel de provincie, acolo unde se plătesc salarii grase la stat. Totdeauna există binefăcători, adică politicieni care devin astfel „plasatori” pe piaţa muncii. Orice salariu care depăşeşeşte 30.000 de lei se dijmuieşte, se ia un comsion lunar pentru plasator. De aici lupta pentru influenţă. Un senator, un deputat, un secretar de stat poate astfel să-şi rotunjească veniturile funcţie de „puişorii” pe care îi are în grijă. Puişorul nu cârteşte nimic, pentru că el ştie în primul rând că este neavenit în post şi în al doilea rând îi rămâne şi lui destul pe lună. În al treilea rând postul ocupat este o rampă de lansare pentru a-şi ţese un sistem de relaţii care la un moment dat îl va propulsa spre o carieră în oculta de care vorbeam.

Îşi imaginează cineva că domna Lulache primeşte personal venit de 200.000 de euro pe an ? Atunci să ne uităm cine este în anturajul ei ca să vedem unde se duce defalcat parte din venitul ei. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie cu orice funcţionar public care are la Vâlcea de exemplu un salariul de peste 30.000 de lei.