Ce am făcut după ce BEC l-a interzis pe Georgescu

Altădată, aș fi fost dispus să beau mai mult decât un whisky, numai că entuziasmul nu a durat mult. Sunt de părere că nimeni din gașca lui Georgescu, nici din amonte (Potra@mercenarii lui), nici în aval (George Simion), nici nevestele (ce oroare !) nu ar trebui să primească aviz favorabil de la BEC și CCR, iar la limită, niciun candidat propus de acest grup infracțional, indiferent cum l-ar chema, fie el și onorabilul Dan Dungaciu. Spun asta pentru că oricare dintre ei ar ajunge președinte, ar grația ce ar fi de grațiat și i-ar instala pe ceilalți în funcții cheie (inclusiv pe marcenarii de vârf). Ar provoca apoi alegeri parlamentare anticipate, ar schimba Constituția, și-ar face de cap.

 

Totuși, m-am gândit că această verticalitate a statului trebuie sărbătorită, iar fiindcă la mall e deschisă și duminica librăria Cărturești, mi-am luat nevasta și ne-am dus acolo, cu un scop precis, anume să cumpărăm o carte despre care îmi vorbise profesorul Sorin Oane (doctor în istorie), anume ”Lumea, o istorie de familie” de Simon Sebag Montefiore. Am găsit-o, are 1300 de pagini și costă 200 lei (are dreptate profesorul, la salariile din învățământ, e anorm), iar bonus, am luat și o carte a lui Zigu Ornea despre extrema dreaptă românească din anii 30.

 

La întoarcere, am urmărit protestul, cu personaje  isterice care își făceau numărul, pentru ca a doua zi să aflu că erau pe acolo și niște parlamentari AUR, dintre care unul fără BAC și altul cu ordin de restricție față de propria fiică. Ar trebui ca CCR să nu mai admită pe listele parlamentare astfel de specimene.

 

În fine, văd că statul dă semnale că e dispus să ne apere de demenți, ca să putem să ne vedem toți de treburile noastre, să muncim, să citim (pentru cine obișnuiește) să trăim liniștiți. Cât va ține curajul instituțiilor, dacă vor fi capabile să nu accepte compromisuri cu nebunii și instigatorii de violență, vom vedea.

 

Aseară, am citit prefața cărții lui Montefiore, semne bune, sper să se aștearnă cât mai curând pacea socială și să citesc înainte.

Dacă ați citit până aici, înseamnă că vă pot ruga să-mi dați follow pe Tiktok (dacă aveți), unde am făcut un cont cu numele meu și postez când mă enervez, dar cu măsura pe care o am în caracter, mulțumesc. Ar fi un schimb echitabil, eu v-am semnalat o carte bună, dumneavoastră îmi dați follow. Glumesc, dar aș vrea.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum le-a răspuns vâlceanul Constantin Rădulescu ziariștilor din București
Cum le-a răspuns vâlceanul Constantin Rădulescu ziariștilor din București

Miercuri, președintele de Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost la întâlnirea șefilor de consilii județene cu premierul Ilie Bolojan.   La…

Șoferi prinși drogați la volan, în Argeș. Testele au fost confirmate de laborator
Șoferi prinși drogați la volan, în Argeș. Testele au fost confirmate de laborator

Trei conducători auto au fost depistați, săptămâna trecută, conducând sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv, în Pitești și Câmpulung.…

Trei bărbați reținuți după ce au  furat unelte de 25.000 lei
Trei bărbați reținuți după ce au  furat unelte de 25.000 lei

Trei bărbați, cu vârste de 31, 32 și 52 de ani, au fost reținuți ieri, 10 februarie, de polițiștii Biroului…

Dacă Donald Trump ar fi fost președintele României
Dacă Donald Trump ar fi fost președintele României

  Este concurs de scenarii pe Facebook, analiști de ocazie încercând să-i găsească lui Donald Trump anumite rațiuni pentru care…

Accident cumplit, în această dimineață: o femeie a murit, alte patru persoane rănite
Accident cumplit, în această dimineață: o femeie a murit, alte patru persoane rănite

Un grav accident rutier a avut loc azi dimineață, în jurul orei 07:30, pe Drumul Comunal 111 A, în localitatea…