Nu cunosc datele problemei Botnariu despre care văd că se exprimă acum inclusiv Patriarhul.

Cred că am citit peste 150 de articole pe acest subiect dar tot nu am reuşit să am o listă cu certitudini.

Există doar informaţia că Protecţia Copilului din Norvegia a luat copiii unei familii mixte româno – norvegiene.

Totuşi, ceva ma determină să cred că apărătorii familiei Botnariu au dreptate, pentru că iată ce mi s-a întâmplat în Norvegia în urmă cu nişte ani.

Veneam cu maşina de dincolo de Cercul Polar. Era o zi frumoasă de vară, zii polară în care soarele nu apune niciodată.

Trecusem de Trondheim şi mă îndreptam spre casă, de care mă mai despărţeau câteva mii de kilometri.

În mod ciudat, pe autostradă am putut observa multe trupuri de pisici moarte, din ce în ce mai multe.

La o staţie de benzină, pe prima pagină a cotidianului principal am văzut, mare, fotografia unei pisici.

Ce naiba se întâmplă, mi-am zis, e un Sfântul Bartolomeu al pisicilor ?

Un amic român trăitor în Norvegia m-a lămurit.

„Ăştia pleacă azi în concediu, pleacă aproape toată ţara, iar cei care au pisici le aruncă pe autostradă ca să nu plătească pentru întreţinerea lor pe timpul vacanţei. Când se întorc din concediu, îşi cumpără altă pisică, e mai ieftin aşa. Iau aceeaşi culoare, îi pun acelaşi nume”.

Groaznic !

Cred că o societate în care o asemenea mentalitate este posibilă este capabilă de abuzuri în cazul unor copii.

Acesta este argumentul meu.

Gheorghe Smeoreanu