Cătălin Rădulescu acuzat de DNA că a mințit spunând că a fost la Revoluție. UPDATE

 

 

 

 

 

Deputatul Cătălin Rădulescu a fost pus sub urmărire penală într-o anchetă care vizează modul în care a obținut titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”.

Membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de Cătălin Rădulescu şi ar fi constatat că acesta îndeplinește condiţiile legale care i-ar fi permis să primească acest titlu, de Luptător cu Rol Determinant. Comisia a luat în considerare două declarații, din 2015 şi 2016, în care acesta ar fi arătat că a participat la acțiunile revoluționare din oraşele Timişoara şi Bucureşti în perioada 16 – 21 decembrie 1989. Procurorii au stabilit că aceste declarații nu sunt conforme cu realitatea.

„Declaraţiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la SSPR, din care ar rezulta că suspectul a desfăşurat activitate revoluţionară doar în oraşul Piteşti, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în oraşele Timişoara şi Bucureşti”, spun procurorii.

Greu de crezut că DNA va putea demonstra că deputatul Rădulescu nu a fost la Timișoara, mai ales că acesta a afirmat în nenumărate rânduri că s-a găsit în primele rânduri ale Revoluției.

Întrebat cum răspunde acestor acuzații, Cătălin Rădulescu ne-a indicat precedentele dosare, pe același subiect, în care a fost acuzat pe bază de denunț și apoi dosarele au fost clasate:

”Din 2015 e al 5-lea dosar pe baza de denunțuri : – in 2015-2016 -am fost audiat la Parchetul Militar , dosar soluționat cu Ordin de clasare ; – in 2017 – Dosarul 243/ P/ 2015 pe baza de denunț , dosar soluționat cu Ordin de clasare in 06. 12. 2017 ;În 2019- Dosarul D 80/P/ 2019 pe baza de denunț , soluționat cu Ordin de clasare ; in 2019- Dosarul D 61/P/ 2019 pe baza de denunț depus la DNA și remis Parchetului de pe lângă ÎCCJ , soluționat cu Ordin de clasare.”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SAscoate la concurs două posturi de electrician în cadrul Serviciului Mecano-Energetic
APAVIL SAscoate la concurs două posturi de electrician în cadrul Serviciului Mecano-Energetic

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în…

Primarul Ion Vlădulescu transmite tuturor locuitorilor din Budești calde urări de sănătate cu prilejul sărbătorii…
Primarul Ion Vlădulescu transmite tuturor locuitorilor din Budești calde urări de sănătate cu prilejul sărbătorii…

Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, transmit tuturor cetățenilor comunei noastre cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și…

Mesajul Președintelui CJ Vâlcea Constantin Rădulescu de Sfânta Cuvioasă Parascheva
Mesajul Președintelui CJ Vâlcea Constantin Rădulescu de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Astăzi o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, una dintre cele mai iubite sfinte ale românilor – „Sfânta Vineri”, cum o…

APAVIL SA: Întrerupere furnizare apă potabilă în Râmnicu Vâlcea, în data de 15.10.2026
APAVIL SA: Întrerupere furnizare apă potabilă în Râmnicu Vâlcea, în data de 15.10.2026

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de branșare la rețeaua de apă D200 mm a obiectivului aflat pe strada Râureni…

Încă doi centenari sărbătoriți în Râmnicu Vâlcea în luna persoanelor vârstnice
Încă doi centenari sărbătoriți în Râmnicu Vâlcea în luna persoanelor vârstnice

La distanță de doar patru zile în cursul lunii octombrie, încă doi râmniceni centenari au fost sărbătoriți de Primăria Municipiului:…