Sub titlul ”Cine scrie, în realitate, legile României?”, senatoarea Daniela Ștefănescu, de la AUR, ridică o problemă extrem de gravă:

”Am citit Strategia Națională pentru Biodiversitate, am văzut autorii acestei strategii.

Cei care au promovat-o și susținut trebuie să răspundă daca au respectat principiile Constituției.

Neavând această clarificare, noi ne întrebăm, sperăm nu retoric, din ce moment procesul de elaborare a politicilor publice a încetat să mai aparțină autorităților statului și a devenit, în fapt, un exercițiu de redactare externalizat către consultanți privați și structuri neguvernamentale, administrația limitându-se la rolul de a-l ratifica?

Constituția României este, în această privință, de o claritate care nu suportă interpretări elastice: statul de drept presupune ca politicile publice să fie elaborate și asumate de instituțiile care răspund, potrivit principiului reprezentativității, în fața cetățenilor și a Parlamentului. Contribuția expertizei civile este binevenită, iar consultarea societății civile constituie o componentă legitimă a procesului legislativ modern. Există însă o distincție de fond, pe care nu ne este îngăduit să o eludăm, între a fi consultat și a redacta însuși instrumentul care fixează, pentru decenii, direcția strategică a unui domeniu cu implicații asupra proprietății, agriculturii, silviculturii și administrației teritoriale.

Elocventă este, în acest sens, chiar traiectoria juridică a documentului: intenția inițială de a-l adopta printr-o simplă Hotărâre de Guvern – instrument administrativ vădit disproporționat față de amploarea efectelor produse – a fost abandonată în favoarea promovării prin lege. Această schimbare de strategie nu este întâmplătoare; ea trădează o conștientizare tardivă a fragilității fundamentului juridic al demersului inițial.

Ceea ce ar trebui să constituie regula firească a arhitecturii noastre instituționale – Parlamentul stabilește direcțiile principale ale statului, iar Guvernul le transpune în execuție – pare astăzi inversat. Documente elaborate în afara cadrului administrativ sunt preluate ca atare și învestite, prin simpla lor asumare, cu autoritatea unei politici naționale. Nu ne aflăm în fața unei erori procedurale minore, ci a unui precedent care, odată consolidat prin repetare, riscă să devină normă nescrisă a guvernării.

Solicitam, ministrului demis al mediului, publicarea integrală a contractelor pentru elaborarea Strategiei biodiversității, a identității tuturor autorilor și experților implicați, a contribuției distincte a fiecărei organizații participante, precum și a tuturor avizelor și observațiilor formulate pe parcursul procesului de elaborare. Cetățenii acestei țări au dreptul legitim de a cunoaște identitatea celor care redactează normele susceptibile să le afecteze proprietatea, munca și viitorul.

Politica națională se decide prin voința instituțiilor legitime – nu se externalizează către actori cărora nimeni nu le-a încredințat, prin vot, această prerogativă.”

                                 X

Nu toți auriștii sunt absurzi și incompetenți, nu toți sunt de luat în derâdere.

Gheorghe Smeoreanu