Poeții de azi nu se ridică la înlălțimea celor de ieri, iar la valoarea clasicilor, nici atât. Totuși, fiindcă sunt cititor de poezie, mi-am alcătuit un grup de autori valoroși pe care îi citesc pe unde îi prind, grup mic, din care pe primul loc, după plecarea marelui Constantin Preda, se află poetul Mircea Bârsilă, iar pe locul al doilea,  poeta Camelia Radulian. Nu există vreun poem al acesteia care să mă fi dezamăgit, ba dimpotrivă, aș spune că de fiecare dată îmi scot pălăria în fața unui asemenea talent atât de șlefuit și totuși ingenuu.

Auzind că autoarea a scos și un volum de proză, m-am grăbit să îl cumpăr cu prejudecata că precis un poet de clasă nu poate fi un prozator aidoma. Mare mi-a fost uimirea văzând că nici nu știu pe cine aș pune în prim – plan, poeta sau prozatoarea. În ambele genuri literare, Camelia Radulian tinde spre magistral, nivel pe care nu al atinge și nici nu cred că se va întâmpla așa ceva din cauza unui răsfăț existențial. Încă scriitoarea se iubește mai mult pe sine decât își iubește creația.

Proza din ”Tango în fața oglinzii”, secțiunea intitulată ”Plecarea” se trage din Mantaua marilor noștri povestitori, pe alocuri ți se poate părea că Slavici, Agârbiceanu, ba chiar Sadoveanu s-au sculat din morți și publică din nou, adecvându-se totuși vremurilor de azi. Sunt pagini de dureri înăbușite care te obligă să respiri adânc înainte de a merge înainte cu lectura. Camelia Radulian scrie atât de bine încât te gândești că după te dai ultima filă, riști să săruți cartea.

Până la urmă, nu o săruți. Partea a doua, ”Gogoși la lighean” și a treia, ”Filme ideale”, sunt pagini de publicistică, presă de calitate, dar nu literatură. Nu am înțeles de ce volumul cuprinde o prefață, apoi un eseu despre oglinzi (oglinzile eseniene, de care e plin internetul), cititorul ajungând astfel cu poticneală acolo unde strălucesc bijuteriile din ”Plecarea”, pentru ca apoi să vină tabletele de revistă, ca să nu spun de ziar.

Nu sunt trainer de scriitori, dar dacă aș fi, aș obliga-o pe distinsa scrriitoare Camelia Radulian să stea la masa de scris multe ore pe zi pentru a nu-și ingropa talantul, unul dintre cei mai valoroși talanți ce i s-a dat unui scriitor român contemporan.

Gheorghe Smeoreanu

Articolele mele sunt opinii strict personale. Cine vrea să afle mai multe despre semnatar, poate da click aici.