La picioarele muntelui Basarab, pe culmile căruia legendele spun că se află chiar şi ruinele unei cetăţi dacice şi ale vârfului Turnu, în spatele căruia se ascunde manastirea cu acelaşi nume, şi  pe care există urmele unui turn de pază roman, imediat cum Oltul iese din defileu se află, după cum o definesc specialiştii “o Capelă Sixtină în miniatură” – Bolniţa Coziei. 

Dacă despre Mănăstirea Cozia s-au scris atâtea, despre micuţa biserică aflată pe un piedmont se ştiu mai puţine, deşi povestea ei nu e cu nimic mai prejos decât a Coziei.

Turiştii nici nu o observă dacă nu sunt atenţi, deşi este aproape de parcare, în spatele vânzătorilor de miere, vreo 10 trepte te duc sus pe colina unde se află mica bisercă bizantină.

Bolniţa Coziei se află peste drum de mănăstirea Cozia, într-un pâlc de brazi şi având paznic doar un castan comestibil. 

Bolniţa e închisă pentru că, acolo, după cum spunea Vartolomeu Andronie, staretul Coziei, se află “multe comori”

Despre povestea bolniţei ştie multe stareţul Mănăstirii Cozia. “Denumirea de bolniţă, vine din slavonă şi înseamnă infirmerie sau spital. Fiecare mănăstire are o biserică destinată călugărilor bătrâni şi bolnavi care nu mai pot participa la programul liturgic desfăşurat în biserica principală a mănăstirii, aceste biserici având totodată şi funcţiunea de capele de cimitir”

Bolniţă de la Cozia a fost ridicată de Radu Paisie, pe numele său adevărat Petru de la Argeş, un fiu nelegitim al lui Radu cel Mare şi devenit prin a doua căsătorie, cu Roxandra, fiică a lui Neagoe Basarab şi văduvă a domnitorului Radu de la Afumaţi, ginere al Despinei Doamna. Vartolomeu Andronie descrie architectural bolniţa ca fiind un triconc de tip Cozia, cu particularitatea că „supaînălţarea zidurilor şi zvelteţea siluetei în raport cu proporţiile planului se răsfrâng în mod defavorabil asupra spaţiului interior care nu se mai dilată, ci se înalță ca un fum subţire către înalt, fără ca această senzaţie ascendentă să fie potenţată: ea rămâne doar o aspiraţie încătuşată” 

De fapt zidurile bisericii au o grosimea de 1 m şi chiar dacă pe dinafara pare mare, din cauza acestei dimensiuni interiorul pare extreme de strâmt.

Decoraţiunea exterioară constă în alternanţa şirurilor de cărămidă aparentă cu porţiuni de tencuială în care sunt îngropaţi bolovani de râu. 

Pictura murală realizată în 1542 – 1543 a fost realizată de meşterii zugravi David şi fiul său Raduslav şi s-a păstrat în mare măsură şi este bine conservată. Este impresionantă prin calităţile sale de fast decorativ prin modul expresiv de tratare a figurilor care sunt întodeauna vii, individualizate. 

Cei doi zugravi, e posibil să fi fost de origine sârbă, dar s-au format în ateliere de prim rang ca prestigiu în Balcani, fiindu-le cunoscută atât şcoala macedoneană de pictură, cât şi cea cretană, şi implicit explozia, contemporană lor, produsă la Athos şi la Meteora de Teofan Cretanul. 

Printre picturile care pot fi văzute la Bolniţa Coziei, avem unul din cele trei portrete ale voievodului Mircea cel Bătrân care are pe mantie vulturi bicefali, însemn ale casei imperiale bizantine,  Sfântul Lup care ucide bestia, Iona, scena lui Toma Necrediciosul, un amplu ciclu dedicat Sfântului Ioan Botezătorul etc.

Picturile de la Bolniţa Coziei i-au determinat pe specialişti să definească acest ansamblu monahal – micuţa Capelă Sixtină a României.

Bolniţa Coziei se află peste drum de mânăstirea Cozia, iar cei ce doresc să o viziteze trebuie şă se adreseze ghidului mănăstirii, pr. Iulian Buchiu, care le va înlesni cunoaşterea acestei “bijuterii a secolului al XVI-lea”. 

Nu sunt decât 20 de km de la Râmnicu Vâlcea, pe DN7, chiar la ieşirea din staţiunea Căciulata.