Aceste așa-zise versuri sunt scrise, cu lejeritatea și scârba de rigoare, în urmă cu câțiva ani. De unde să știu atunci că în acest fel contribui la apariția în alegerile prezidențiale a utopicului și discordantului Călin Georgescu ? Fiindcă un lucru trebuie să spun, anume că îmi doresc o clasă politică asumată suveranist, dar dornică de a păstra România în concertul economic, social și politic european, demnă, dar democrată și ancorată 100% în economia de piață, nu în deliruri distributiviste. Sunt suveranist, nu fanatic, nu nebun, nu fundamentalist, nu aurist, potist, sosocist, georgist. Lasă țara în pace, nea Georgescu!

x

Balada bugetului și restructurării

 

Românii nu mai cad deloc pe gânduri,

orice poruncă e îndeplinită,

ne așezăm tăcuți pe patru rânduri,

și arătăm a țară cumințită.

 

Cu cât ne este mai străin jupânul,

cu atât îl ascultăm mai umiliți,

toți au surpriză mare cu românul,

stă drepți, salută, spune să trăiți.

 

Refren:

Ne redresăm căzând în cap,

reziliența ne omoară,

ni se livrează ca un hap

sustenabilitate chioară.

 

Ne place doar de țări îndepărtate,

de țara noastră ne e silă-n draci,

mândrindu-ne cu strâmba libertate

de-a fi corecți politic și săraci.

 

Noi între noi ne dăm în cap cu artă,

pe alții însă îi iubim cu foc,

e clar că ne lipsește Înalta Poartă

și vrem pe cineva să-i țină loc.

 

Acum, că toate caprele sunt moarte

și nici vecinii nu mai au vreun rost,

rânjim din poza de pe pașapoarte –

chip de român nesăbuit și prost.

 

Și-n lumea asta foarte mondială,

unde fugim cu toții de nebuni

se pare că uităm să luăm la cală

un geamantan cu oase de străbuni.

 

Refren:

Ne redresăm căzând în cap,

reziliența ne omoară,

ni se livrează ca un hap

sustenabilitate chioară.

 

Crezând că sângele e apă plată,

și că ne șade bine ca espați,

nepricepând că haita e cuplată

la bogăția noastră din Carpați.

 

Când noi fugim, ei vin la noi tiptil ,

stau la hotel și cumpără pământ,

și cu acest tertip deloc subtil

ne vor întrece la recensământ.

 

E grav sau poate nu e grav deloc,

poate acesta-i joaca mondială,

noi să plecăm și să le facem loc,

ei să-și dorească țara asta goală.

 

Simt că trăim un altfel de război,

hibrid sau nu, dar sângeros din fire,

și s-ar putea ca la final din noi

să nu rămână nici de-o amintire.

 

Eu, în sfârșit, vă las cu poezia,

mai spun că totul pute a bordel

și că a fost o țară, România,

al cărei nume e acum Bruxelles.

 

Refren:

Ne redresăm căzând în cap,

reziliența ne omoară,

ni se livrează ca un hap

sustenabilitate chioară.

Gheorghe Smeoreanu