Președintele Iohannis, premierul Ciucă, șefa Senatului, Gorghiu, diverși miniștri călătoresc în străinătate, merg la business class, stau la hoteluri scumpe, fac shopping, iar când se întorc uită să ne spună ce-au făcut pe acolo, pe ce ne-au cheltuit banii.
Este o batjocură, te simți jefuit la drumul mare când îi vezi atât de secretoși. De fapt, ei nu fac nimic deoarece fie sunt slugi și ascultă ordinele primite anterior sau pe loc, fie nici nu știu de ce sunt pe unde sunt.
Cu totul altfel stau lucrurile cu deputatul Eugean Neață (PSD, de la Vâlcea) care a fost șeful unei delegații parlamentare în Vietnam și Cambodgia. S-a întors și a scris pe Facebook un lung raport, în opt episoade, despre tot ce a putut face pentru România cu ocazia acestei vizite.
Intrați pe pagina lui și faceți-vă cruce fiindcă așa ceva nu ați mai văzut, relatează amănunțit ce comerț am putea face, ce înfrățiri, ce alte domenii de cooperare pot fi găsite, ca să nu mai spun că înțelegi despre ce este vorba, cine sunt oamenii cu care s-a văzut și ce e de făcut ca vizita să nu fie turism pe banii românilor.
Scrie așa:
”Diplomația parlamentară poate fi împuternicită de statul de origine să transmită aceste mesaje și este unul dintre rolurile sale cele mai importante. O spun pentru a arăta importanța contactelor diplomatice dintre țări, indiferent de nivelul la care se produc, în evoluția relațiilor bilaterale care se construiesc. Contactele diplomatice nu fac altceva decât să dea mai multă forță dialogului și comunicării bazată pe încredere între părți. Și eu, în calitate de președinte al grupului de prietenie și de coordonator, și oamenii de afaceri prezenți, și reprezentanții vietnamezi la întâlnire, ne-am raportat în timpul discuției la informația oferită de statistica vietnameză, conform căreia importul de pește din Vietnam și de fructe de mare, de exemplu, s-a dublat în ultimii doi ani. Și eu și domnul Mihai Andrițoiu ne-am exprimat speranța că în curând produsele de carne procesată și de miere de albine din România vor obține certificate de import în Vietnam, alături de produsele farmaceutice românești, care vor avea condiții optime de desfacere pe piața vietnameză. Schimburile economice dintre cele două țări au nevoie de sprijin guvernamental reciproc pentru a crește și pentru a se diversifica”.
La un moment dat, deputatul devine reporter, în vizita de la Quảng Ninh:
”În călătoria cu barca am fost însoțit de fratele prim-ministrului vietnamez, fost student, ca și fratele său, în România, cu mai multă vreme în urmă. Mi-a vorbit despre poporul lui și despre Vietnam și mi-a răspuns la toate întrebările pe care le-am pus. I-am vorbit de asemenea de intenția pe care o am de a contribui la înfrățirea dintre regiunea mea natală și Quảng Ninh. I-am spus la rândul meu că turismul este pentru noi, românii, o mare aspirație economică și că în regiunea de unde vin turismul se practică în cele mai variate forme cu putință: turism montan și turism balnear, turism monahal și agroturism, turism de aventuri și turism de plăcere. După ce am depus scrisoarea de intenție privind înfrățirea noastră cu Quảng Ninh, după discuția oficială pe care am avut-o în acest sens și după discuțiile prietenești purtate la fața locului, în Quảng Ninh, sunt foarte încrezător în reușita acestui proiect”.
După o ”plimbare”, omul scrie:
”În ceea ce mă privește, am scris câteva emailuri destinate producătorilor din industria alimentară și din turismul regiunii pe care o reprezint în Parlamentul României. Totodată, sunt convins că și în plan legislativ sunt de găsit subiecte pentru inițiative care să simplifice proceduri și să sporească schimburi economice între România și Vietnam”.
Nici nu știu cum să comentez această situație care e atât de normală încât pare patologică.
Cum, adică, să le spui românilor ce ai făcut în vizita din străinătate ?
Să ne bagi în seamă pe noi, proștii de acasă, să dai socoteală de banii cheltuiți ?
Băi, Neață, ești nebun ?
Întreb sub această formă deoarece domnul deputat sfidează sfidarea.
Cinste lui.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns