În decembrie 1989, România era cel mai iubit stat din lume. Drama celor care muriseră pe străzi la Timişoara, Cluj sau Bucureşti a făcut înconjurul lumii. Eram prima ştire la CNN, BBC, eram prima ştire de agenţie la AP, AFB, Reuters. Lumea privea cu simpatie, cu admiraţie cum românii se luptau cu o dictatură, ultima stalinistă, din Europa. Nici nu se răciseseră ţevile puştilor şi sute, poate chiar mii de tiruri cu ajutoare, medicamente, haine, alimente din Olanda, ţările scandinave, Marea Britanie, din lumea civilizată au sosit pe tot cuprinsul României. Era o recunoaştere a faptului că ne-au lăsat singuri în urmă cu 45 de ani. Era gestul lor de vinovăţie pentru un popor care părea minunat, care renăştea…

Părea, din păcate. În numai 6 luni tot acest val de simpatie s-a făcut ţăndări. 13-13 iunie 1990, aceleaşi televiziuni arătau imagini groteşti cu un stat de drept făcut zob de hoardele minerilor, de muncitorii de la IMGB. Studenţi şi universitari, doar pentru că aveau plete, jeansi, ochelari, erau fugăriţi şi loviţi cu bâte de minerii chemaţi să aprere statul lui Iliescu. Un stat totalitar dar de data asta de catifea. Vesticii au încremenit, au înţeles iluzia, au înţeles că suntem departe de lumea apuseană, că suntem într-un ev mediu al democraţiei.

Ce a urmat? 17 ani de luptă cu noi înşine pentru a fi acceptaţi în lumea lor. Din iunie 1990 până în 2007 atât a trecut. În trei zile 13,14,15 iunie am pierdut tot şi am recuperat în 17 ani. Din cauza acestor zile ne-au evitat investitori, am avut inflaţie galopantă, un stat corupt, Văcăroiu, zbaterile unui CDR, ne-am aflat la periferia Europei. Singurele investiţii erau fie chinezăriile gen „Europa”, fie arăbeţi ciudaţi. Nu, nimeni nu a venit aici, era o nebunloasă, pentru că de la Bruxelles se vede al naiba de limepde totul, nu cum se vede prin ochii lui Zgonea şi Antonescu.

2-6 iulie 2012 sunt iarăşi nişte zile care ne vor arunca de pe orbită. Europa a înţeles că doar i-am păcălit, suntem la fel ca în 1990, numai că minerii de atunci şi-au schimbat saloptele, au acum costume scumpe, maşini, televiziuni private şi fac politică. Minerii şi-au schimat numele – Ponta, Antonescu, Voiculescu, Zgonea, Tăriceanu etc şi au şi un sindicat, USL.

Laptele a fost vărsat. Chiar dacă printr-o minune Traian Băsescu ar câştiga referendumul de suspendare, locul nostru pe harta Europei e pierdut. Încălcarea regulilor statului de drept, a CCR, a cutumelor parlamentare este o altă mineriadă, una cu stil, una pregătită asiduu în ultimii doi ani de Gâdea, Grecu şi Stancu.

Da, România a pierdut din nou pentru ani buni această credibilitate. Nu contează cine va câştiga alegerile în toamnă, cine va fi preşedinte, noi ne-am dat arama pe faţă. Pentru că, nu-i aşa, cine îmi va garanta mie că anul viitor o altă majoritate, să spunem Platforma de Dreapta nu va face exact ce a făcut USL în ultima săptămână? Nimeni, nici Europei nu-i garantează atunci nimeni. Nu ne mai cred, decât peste vreo două cicluri electorale.

De această situație se face vinovată USL. Au moştenit greşelile PDL dar le-au amplificat înzecit. Dacă unii au tăiat un copac, cei de acum au defrişat o pădure, deşi…până a fi la putere se lăudau că vor planta una…condamnând gestul tăierii unui arbore.