Nu e plăcut să rămâi cu gura căscată. Când mi s-a întâmplat prima oară, eram la ”Palatul de argint” al Regelui Cioabă, de la Sibiu, așteptând că plec cu Majestatea Sa la Congresul Mondial al Romilor care avea loc în Cehia, la Brâno. Regele plecase la bancă și am rămas singur într-un fel de bucătărie de la subsol când, ce să vezi, a intrat un tânăr rom, în blugi, adidași și geacă de piele.

– Sunt Majestatea Sa Imperială Prințul Iulian al II-lea, mi-a zis tânărul, întinzându-mi mâna.

Recunosc că am rămas cu gura căscată, neștiind ce să spun. Cum ar fi fost să zic:

– Sunt Gheorghe Smeoreanu, supusul Majestății Voastre?

Am ieșit ca vijelia din bucătărie și, o dată ajuns în curte, m-am aplecat ca și cum mi s-ar fi făcut rău și am râs, am râs câteva minute de îmi dădeau lacrimile.

De atunci, nu îmi mai aduc aminte să fi rămas cu gura căscată.

Citiți continuarea articolului AICI.